CUVANT INAINTE

Cu binecuvantarea Domnului nostru Iisus Hristos, cu ingaduinta Prea Cuviosului Arhimandrit Cleopa Ilie si cu staruinta fiilor sai duhovnicesti, oferim tuturor iubitorilor de Dumnezeu si al saptelea volum din seria binecunoscuta de toti - Ne vorbeste Parintele Cleopa.

Suntem incrediniati ca orice noua aparitie din scrierile Prea Cuviosiei sale este o adevarata bucurie pentru noi toti, calugari si mireni, si ne simtim indemnati s-o citim si sa urmam sfatul sau duhovnicesc.

La inceput, Parintele Cleopa ne ofera o frumoasa predica cu continut dogmatic si mistic, tinuta la hramul Schitului Sihla - Schimbarea la Fata -, in vara anului 1978, care predomina intregul volum prin profunzimea si dinamismul ei apofatic.

Dupa ce vorbeste despre patimile Domnului, aduce un minunat cuvant de lauda in cinstea Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, care se cuvine sa fie citita de tot crestinul.

In continuare, sunt redate pe larg 14 reguli pentru mergerea crestinilor la biserica, pe care trebuie sa le stie si sa le respecte fiecare. Un capitol special este intitulat " Cum inseala diavolul pe om ", in care se arata cea mai iscusita metoda, prin care crestinul isi pierde mantuirea, prin amanarea pocainlei, care este valabila pentru noi toti.

Alte capitole pe care le gasim in acest volum, sunt intitulate : " Lucrarea constiintei ", " Nunta crestina ", " Sfaturi duhovnicesti " - foarte folositoare tuturor -, " Inima de mama ", " Minunea facuta de Dumnezeu cu vaduva Anastasia ", " Sinodul al VII-lea Ecumenic " si altele.

Incredintati ca si acest volum, cu invataturi duhovnicesti al Parintelui Cleopa va aduce bucurie si o raza de lumina in casele si inimile noastre, il recomandam tuturor bunilor crestini iubitori de Hristos, care doresc sa mearga pe calea mantuirii.

Arhimandrit Ioanichie Balan

Sfanta Manastire Sihastria,

Soborul Sfintilor Arhangheli, 8 Noiembrie - 1998

PREDICA LA SCHIMBAREA LA FATA

Parintilor, fratilor si iubiti credinciosi,

Biserica lui Hristos cea dreptmaritoare are un brau, cu care este incinsa de-a lungul anului. Pe acest brau se gasesc douasprezece margaritare preascumpe si preasfinte, adica cele douasprezece praznice imparatesti.

De aceea, la aceste dumnezeiesti praznice, predicile sunt mai grele si mai dogmatice, pentru ca in aceste praznice este aratata toata taina iconomiei in trup a lui Iisus Hristos si toata mantuirea neamului omenesc.

Astazi este dumnezeiasca Schimbare la Fata a Domnului, Dumnezeului si Mantuitorului nostru Iisus Hristos. Acest mare eveniment din viata Mantuitorului nostru, aceasta mare sarbatoare si prealuminat praznic s-a petrecut in anul treizeci si trei al vietii Domnului nostru Iisus Hristos si in ultimul an al propovaduirii Sale.

Mantuitorul era pe atunci in partea Cezareei lui Filip, unde marele Apostol Petru L-a marturisit ca fiind Fiul lui Dumnezeu cel adevarat. El i-a intrebat pe apostoli : Cine zic oamenii ca sunt Eu, Fiul Omului ? Iar apostolii ziceau : Doamne, unii zic ca Tu esti Ilie, altii zie ca esti Ieremia sau altii, ca Tu esti unul din prooroci ( Matei 16, 13-14 ).

Iar Mantuitorul, vrand sa scoata din mintea lor aceasta mare greseala, ca El ar fi unul din prooroci, care s-ar fi reintrupat, ( ca sa scoata din mintea lor si a tuturor popoarelor crestine de mai tarziu ), a binevoit sa-i ia pe cei trei apostoli, pe Petru, pe Ioan si pe Iacov, fratele sau, si sa-i suie pe varful Muntelui Tabor.

Acolo, cei trei apostoli, fiind obositi de calatoria muntelui - ca muntele este mare, lung si inalt -, cand au ajuns cu Mantultorul sus, de mare oboseala, au stat jos si s-au odihnit pana au adormit. Apoi, trezindu-se ei, prin iconomia lui Dumnezeu, Mantuitorul S-a schimbat la fata inaintea lor. Hainele Lui s-au facut ca lumina, fata Lui stralucea mai mult decat soarele, iar ei, vazand aceasta, s-au spaimantat foarte si au vazut ca statea in vazduh si vorbea cu doi mari prooroci, cu Moise si cu Ilie.

Moise era icoana si inchipuirea Mantuitorului, care a condus poporul lui Israel prin pustie pana la primirea legii, mai inainte de venirea lui Hristos; si Ilie, cel mai slavit dintre prooroci, care va veni si la a doua venire sa predice Evanghelia trei ani si jumatate pe pamant, impreuna cu Enoh si Ioan, pe vremea lui Antihrist, ca sa intoarca poporul evreiesc la dreapta credinta.

Stand ei asa si privind la Mantuitorul, auzeau cum vorbea Mantuitorul cu Ilie si cu Moise in limba aramaica, limba lui Adam, pentru intrarea care avea s-o faca El in Ierusalim si pentru preaslavita Lui patima, pentru rastignire, pentru moarte si inviere.

Apostolii auzeau, dar erau imbatati de lumina, de frica si de cutremur, ca un nor deodata a cuprins varful Taborului. Dar norul acesta nu era intunecat, ci luminos ca soarele si se intindea de la cer pana la pamant si un glas din nor, de sus, s-a auzit : Acesta este Fiul Meu cel iubit, intru Care bine am voit. Pe Acesta sa-L ascultati ! ( Matei 17, 5 ).

Dar, stand ei, deodata au disparut cei doi prooroci . Ilie s-a dus in tara sa si Moise s-a ridicat la cer, iar ei au ramas uimiti, intelegand ca Hristos nu-l Ilie, ci este Dumnezeul lui Ilie; Hristos nu-i Ieremia, ci este Cel Care l-a sfintit pe Ieremia in pantecele maicii lui, si iarasi ca Hristos nu este Moise, ci este Cel care a dat lege lui Moise, pentru ca Dumnezeu anume a voit sa se arate acesti doi prooroci, ca El este Dumnezeul proorocilor si nu unul din prooroci.

O, minunile Tale, Doamne ! Ce era pe Tabor acum ? Taborul luase forma Bisericii. Acolo se vedeau cele doua Testamente : Testamentul Vechi era reprezentat prin Ilie si prin Moise, Iar Testamentul Nou, prin cei trel apostoli : Ioan Evanghelistul, Iacov si Petru.

" Acolo - zice dumnezeiescul parinte Efrem Sirul - au vazut apostolii pe prooroci si proorocii pe apostoli. A vazut iconomul Tatalui, adica Moise, pe epitropul lui Dumnezeu, pe marele Apostol Petru, caruia i s-au dat cheile imparatiei cerurilor. Acolo feciorelnicul Legii Vechi, Ilie, a vazut pe feciorelnicul Legii Noi, pe Ioan Evanghelistul, si s-a facut Muntele Taborului in chipul Bisericii ".

Acolo se aude si glasul Tatalui, dupa ce pleaca cel doi prooroci, Care zice : Acesta este Fiul Meu cel iubit, intru Care am binevoit; pe Acesta sa-L ascultati !

Petru Apostolul, care iubea mult pe Mantuitorul, ca si Ioan Evanghelistul, nestiind ce vorbeste - cum spune Evanghelia -, ar fi vrut ca bucuria, lumina si dulceata aceea pe care o vazuse acolo, sa ramana cu el totdeauna. De aceea, cand a vazut pe Tabor pe cei doi prooroci, ii spune Mantuitorului : Doamne, bine este sa stam noi aici ! Sa facem aici trei colibe ! Tie una, lui Moise una si una lui Ilie ! ( Matei 17, 4 ). Dar uitase ca-i trebuie si lui coliba si lui Ioan Evanghelistul si lui Iacov ! Dragostea lui era sa-i umbreasca pe cei trei pe care-i vazuse.

Iar Mantuitorul, parca-i zicea lui Petru :

" O, Petre, vrei sa-mi faci Mie coliba ? Iata indata vine coliba !"

Si inca stand ei de vorba, un nor luminos i-a acoperit pe dansii. Un nor plin de stralucire si de lumina ii umbrea, le tinea si umbra si lumina. Si-i zicea Mantuitorul lui Petru : " Iata, Petre, coliba ! Mai vrei sa faci coliba ? Eu ti-am adus nori din cer, ca sa te umbreasca si sa te lumineze. Adu-ti aminte, Petre, ca n-am nevoie aici de colibele tale ! Eu sunt care am acoperit poporul lui Israel, pe cei 638.000 robiti, care au iesit din robie sub nor. Ii duceam ziua si-i acopeream ca sub aripi de vultur si noaptea ii luminam cu stalp de foc.

Iata, Petre, coliba nefacuta de tine ! Iata nor care straluceste mai mult decat soarele, si-ti tine si umbra ! Deci sa stii, Petre, ca Eu n-am nevoie de colibele tale. Eu pot sa umbresc tot pamantul si tot cerul, ca Eu l-am facut ".

Si atunci, din acel nor preascump, aude Petru glasul Tatalui, al Parintelui, ca se dusesera proorocii. Vine Tatal din cer si marturiseste cine este Hristos. Ce le spune ? " Voi ati vazut ca Hristos nu-i nici Ilie, nici Moise, nici Ieremia. Hristos Dumnezeu, Care-i cu voi pe Tabor, este Fiul Meu cel iubit, intru Care bine am voit; pe Acesta sa-L ascultati !"

Dumnezeu Tatal stia ca Petru o sa-L marturiseasca pe Hristos pana la Roma si acolo avea sa moara rastignit cu capul in jos; si Ioan Evanghelistul avea sa fie ingropat de viu, si lui Iacov avea sa i se taie capul cu sabia de catre Irod. Stia ca pana la moarte vor marturisi pe Hristos.

" Dar sa stiti pe cine marturisiti ! Acesta Care pe Tabor S-a schimbat la fata si hainele Lui se vad acum ca lumina si fata Lui ca soarele, nu este Moise, nu-i Ilie, nici Ieremia, nu este unul din prooroci, este Fiul Meu cel iubit, intru Care bine am voit, Pe Care si la Iordan L-am marturisit, pe Acesta sa-L ascultati ! "

Si asa au luat incredintare mai mult marele Apostoi Petru, cu Ioan si Iacov, ca Iisus Hristos este Mesia, este Fiul lui Dumnezeu si nu este unul din prooroci, ci este Dumnezeul proorocilor, Care i-a zidit pe ei in pantecele maicilor lor.

Dar, o, minunile Tale, Mantuitorule ! Ce s-a aratat pe Tabor ? Oare fiinta lui Hristos ? Doamne, fereste ! Ar fi o hula sa gandesti aceasta, ca fiinta era aceea ce iradia din Hristos.

Prin secolul al XII-lea, a fost in Bulgaria o erezie ce se chema " bogomili ". De la aceia au ramas cartile care se numesc " Visul Maicii Domnului ", " Epistolia " si " Cele douasprezece vineri ", carti apocrife pe care Biserica le-a tolerat, dar nu le-a aprobat niciodata.

Acesti eretici aveau pretentia ca ei, atunci cand se roaga, vad fiinta lui Dumnezeu. O, ce mare hula si nebunie ! Fiinta lui Dumnezeu, care n-o vad heruvimii si serafimii si toate puterile cele ganditoare din ceruri, ei aveau pretentia ca, atunci cand se roaga, apare o lumina si vad fiinta lui Dumnezeu !

Era cea mai mare hula adusa lui Dumnezeu, ca cineva poate sa vada fiinta Lui ! Ce spune dumnezeiescul Evanghelist Ioan ? Pe Dumnezeu nimeni niciodata nu L-a vazut ! ( Ioan 1, 18 ). Aici nu face aluzie la Dumnezeu intrupat, ca pe Acela l-am vazut; sau la Dumnezeu, Care se arata lui Avraam, lui Isaia si lui Moise, cu pogoramant si cu inchipuire, ci la fiinta lui Dumnezeu, pe care nimeni n-a vazut-o niciodata.

Fiinta lui Dumnezeu este inaccesibila la toate taberele mintilor rationale din cer si de pe pamant si nimeni nu poate sa vada ce este El dupa fiinta. Iar acei eretici spuneau ca ei in vremea rugaciunii vad fiinta lui Dumnezeu.

Slava fiintei lui Dumnezeu reflecta raze si se lumina ca soarele, pentru ca El era Insusi Dumnezeu si din dumnezeirea Lui slobozea raze ca un soare intens dumnezeiesc. Ceea ce se vedea pe Tabor nu era lumina creata, ci necreata, lumina care izvora din dumnezeirea Lui si era slava fiintei lui Dumnezeu sau lumina slavei lui Dumnezeu.

Aceasta era deosebirea intre schimbarea la fata a lui Hristos si a sfintilor Lui, prooroci, patriarhi si cuviosi de mai tarziu.

Tocmai aceasta a fost lupta cea mare si inversunata a Sfantului Grigorie Sinaitul si Sfantului Grigorie Palama, preaindumnezeitul la minte, cu ereticii Varlaam si Achindin, balaurii cei din Calabria Italiei, care-i invinuiau pe sihastrii din Athos ca sunt bogomili, care spun ca vad o lumina in vremea rugaciunii si ca vad fiinta lui Dumnezeu.

Dumnezeiescul Grigorie Palama, ale carei sfinte moaste, cu toata nevrednicia, le-am sarutat acum cativa ani la Mitropolia din Tesalonic, a fost cel mai mare teolog grec din secolul XIV. El a intrecut pe toti cu teologia lui, fiind mai presus de apofatismul Sfantului Dionisie.

Daca Sfantul Dionisie Areopagitul are cea mai inalta teologie, teologia apofatica sau negativa, Sfantul Grigorie Palama a trecut si peste aceasta. El numai cu putin a intrecut pe dumnezeiescul Maxim Marturisitorul, prea indumnezeitul la minte, cel mai mare varf al teologiei grecesti. Sfantul Grigorie apara pe parintii din Sfantul Munte, pe isihasti, ca nu sunt bogomili, ca vad lumina mare in vremea rugaciunii celei ganditoare a inimii.

Ei nu vad fiinta lui Dumnezeu, ci altceva vad. Ce vad ? Slava fiintei lui Dumnezeu ! Cititi in Filocalia VII, care o aveti, si vedeti lupta cea mare, care a tinut sute de ani pe tema isihasmului ! Sa vedeti, lumina era care iradia din Hristos, dar nu era fiinta Lui. Auzi ce spune dumnezeiescul parinte Efrem Sirul : " Din tot trupul Sau izvora raza slavei lui Dumnezeu ".

Deci lumina de pe Tabor nu este fiinta lui Hristos, ci slava fiintei Lui. Sa stiti totdeauna, cei care sunteti teologi ! Ca o sa aveti discutii cu oameni paruti filosofi ai veacului de acum. Niciodata fiinta lui Dumnezeu nu s-a aratat cuiva, ci slava fiintei lui Dumnezeu. De aceea canta Biserica astazi : " ... aratand ucenicilor Tai slava Ta - cat ? nu toata, ci -, pe cat li se putea ".

Deci, slava fiintei lui Dumnezeu s-a aratat pe Tabor apostolilor. Si aceasta se poate arata si sfintilor in vremea rugaciunii celei ganditoare a inimii, celor ce stiu sa se roage cu inima lui Dumnezeu. Dar nu este aceasta fiinta Lui, ci slava fiintei Lui. Sa retineti !

Sa stiti un lucru. Slava fiintei lui Dumnezeu este nedespartita de fiinta Lui. Dupa cum la soare raza nu se desparte de ea, asa si slava lui Dumnezeu nu se desparte de fiinta Lui. Dar nu este insasi fiinta Lui, ci slava fiintei lui Dumnezeu.

Iata ce este, fratiIor, Schimbarea la fata a Mantuitorului. Cum v-am spus la inceput, nu s-a facut luminarea dinafara, ci dinauntru, adica Hristos nu Se lumineaza de altcineva, ca sa straluceasca ca luna, ci invers. La Hristos, lumina care se vedea in Tabor nu era ca la sfintii care se schimbau la fata.

Asa sa intelegeti lumina de pe Tabor, asa sa intelegeti lumina pe care o pot vedea sfintii intr-o mare si inalta rugaciune a inimii. Tot omul este dator sa se schimbe la fata. Dar cum se poate schimba la fata ? Daca ieri a fost desfranat si s-a marturisit, sa nu mai fie ! Daca a fost hot, sa lase hotia ! Daca a fost injurator sau betiv, sa lase betia si injuratul sau fumatul, sa lase rautatile, sa le marturiseasca, sa le planga toata viata, sa faca canonul; si asa se schimba omul, nu la fata cea din afara, ci la cea dinlauntru a sufletului.

Si atunci, asezarea omului care a fost inainte de pacat, cu aceea care este cand intra in fericire si in treptele duhovnicesti ale desavarsirii, nu mai seamana.

Ieri era ca un drac, slujind pacatului, si astazi, daca s-a pocait, si-a indreptat viata si s-a sfintit, se face lumina si are lumina duhovniceasca intr-insul si merge din putere in putere, dintr-o desavarsire in alta, pe cele trei trepte ale urcusului duhovnicesc, care sunt :

- Nepatimirea rationala a sufletului sau faptuirea morala;

- Slobozenia duhovniceasca a sufletului rational care-si retrage mintea sa din simtire si o leaga cu Dumnezeu prin contemplatia naturala si duh, si

- Odihna duhovniceasca a sufletului rational, ( sambetele sambetelor ), care-si retrage mintea sa chiar de la toate contemplatiile naturale in duh, de la cugetarile cele mai inalte din zidiri si o leaga cu totul de Dumnezeu in extazul iubirii. Amin.

PATIMA DOMNULUI

Eu vorbesc si la multi si la putini. Si daca atunci cand vorbesc, o suta se vor intoarce la pocainta, plata insutita voi avea ! Daca saizeci sau treizeci se vor intoarce, cum spune Evanghelia, mare plata voi avea ! Iar daca, din cei putini care sunt in biserica, numai unul se va intoarce la Dumnezeu, si aceasta este mare plata, ca un singur suflet ii mai scump decat toata lumea, decat tot ce exista sub cer.

Deci, tocmai aceasta m-a indemnat la acesti putini, care au venit cu multa ostencala, avand in vedere ploile si glodul, dealurile de urcat si muntele, au razbatut cu toata taria sa ajunga pana aici, mai mare plata au acestia, decat atunci cand vine cineva numai cand e vreme buna.

Cu cat o fapta buna se face mai cu osteneala, cu atat mai mare plata are de la Dumnezeu. Fapta buna care se face cu mai putina osteneala, mai putina plata are, iar care o faci mai cu greutate, cu mai multa osteneala, mai mare plata are de la Preasfantul Dumnezeu.

Cu opt zile mai inainte de a se sui pe Muntele Tabor, cand Petru l-a marturisit pe Mantuitorul, zicand : Tu esti cu adevarat Hristosul, Fiul lui Dumnezeu Celui viu ( Matei 16, 16 ), Mantuitorul l-a laudat foarte pe Petru pentru aceasta marturisire, asa de adevarata si dogmatica, si i-a zis : Fericit esti, Simone, fiul lui Iona, ca nu trup si sange ti-au descoperit tie aceasta, si Eu iti zic tie ca tu esti Chefa, ca asa il chema, tu te vei chema Petru, adica piatra credintei, si pe aceasta piatra Biserica voi zidi si portile iadului nu o vor birui ( Matei 16, 17-18 ).

Aici ne arata ca pe dreapta credinta a lui Petru si a tuturor care vor crede ca el, se va intemeia Biserica lui Hristos, iar portile iadului, cum arata Sfantul Atanasie, care sunt gurile sectarilor si a ereticilor care hulesc adevarul Bisericii, nu o vor birui.

Sa nu vorbiti de rau Biserica, ca este intemeiata pe piatra cea din capul unghiului, care este Iisus Hristos.

Dar tot atunci, cu opt zile inainte de Schimbarea la Fata, Petru, fiind laudat asa de tare pentru dreapta lui credinta, primeste si o ocara de la Hristos. Ca Mantuitorul incepe sa predice despre patima Lui, de suferintele Lui, pe care avea sa le sufere in Ierusalim, si zice : Iata, ne suim in Ierusalim si Fiul Omului se va da in mainile oamenilor pacatosi, si-L vor batjocori pe El, si-L vor bate, si-L vor scuipa, si-L vor rani, si-L vor rastigni, si-L vor omori pe El, iar a treia zi va invia ( Matei 16, 21; 20, 18 ).

Petru, care Il iubea foarte mult pe Mantuitorul, cauta sa-L opreasca, sa nu mearga la rastignire : Doamne, sa nu-ti fie Tie una ca asta ! ( Matei 16, 22 ). " Cruta-Te pe Tine, Doamne ! Nu Te sui in Ierusalim ! Stai aici, nu cumva sa mori !"

Atunci Mantuitorul se intoarce la Petru si-i spune cu manie : Inapoia Mea, satano, ca nu cugeti cele ce sunt ale lui Dumnezeu, ci cele ce sunt ale oamenilor ! ( Matei 16, 23 ). Iar pe Petru il numeste satana, caci cuvantul satana inseamna potrivnic, ca i se impotrivea lui Hristos sa nu implineasca planul mantuirii neamului omenesc, sa nu mearga la moarte. In felul asta il numeste " satana". Adica, tu Ma opresti sa merg la moarte ? Daca nu ma duc Eu la moarte, nu se mantuieste tot neamul lui Adam care sta in iad de 5508 ani. Daca nu voi merge pe Golgota intai ca sa sufar pana la moarte si moarte de cruce, tot neamul omenesc nu poate sa fie mantuit; ca pentru asta am venit in lume, sa-Mi vars sangele si sa mor pentru neamul omenesc., din dragostea pe care o am catre el.

Tu vrei sa raman pe Tabor ? Dar la Golgota cine are sa mearga ?

Daca Eu voi ramane pe Tabor, Petre, si nu voi duce crucea pe Golgota, proorocia lui Isaia Proorocul, care zice : Dat-am spatele Mele spre batai si obrazul Meu spre scuipari si n-am intors fata Mea de catre rusinea scuipatorilor ( Isaia 50, 6 ), unde se va implini ?

Daca Eu voi ramane pe Tabor, Petre, cum se va implini Scriptura, care zice : Si n-avea El chip nici asemanare, om ce stia sa rabde dureri si plin era de rani, si cu rana Lui, noi toti ne-am vindecat ? ( Isaia 53, 2-5 ).

Daca Eu voi ramane pe Tabor, Petre, unde se va implini Scriptura, care zice : Si cu cei fara de lege S-a socotit ? ( Isaia 53, 12 ), ca L-a rastignit intre doi talhari.

Daca Eu voi ramane pe Tabor, Petre, unde se va implini Scriptura, care zice : Vedea-vor pe Care L-au impuns, cand Ma va impunge cu sulita in coasta, dupa proorocia lui Zaharia Proorocul, ( Zaharia 12, 10 ) ?

Daca Eu voi ramane pe Tabor, Petre, proorocia lui David Proorocul, care zice : Dat-au spre mancarea Mea fiere si in setea Mea m-au adapat cu otet ( Psalmi 68, 25 ), cum se va implini ?

Daca Eu voi ramane pe Tabor, Petre, Scriptura care zice : Impartit-au hainele Mele lorusi si pentru camasa Mea au aruncat sorti, ( Psalmi 21, 20 ), unde se va implini ?

Daca Eu voi ramane pe Tabor, Petre, si nu ma voi duce sa-Mi curga tot sangele pe Cruce, ca sa ramana oasele goale, unde va fi proorocia psalmului care zice : Numarat-au toate oasele Mele, iar ei stateau si se uitau la Mine ? ( Psalmi 21, 19 ).

Daca Eu voi ramane pe Tabor, Petre, sa-Mi faci coliba, proorocia care zice : Strapuns-au mainile Mele si picioarele Mele si M-au rastignit, ( Psalmi 21, 18 ), unde se va implini ?

Daca Eu voi ramane pe Tabor, Petre, cum se va implini Scriptura, care spune : El a fost pedepsit pentru mantuirea noastra si prin rana Lui, noi toti ne-am vindecat ? ( Isaia 53, 5).

Si daca Eu voi ramane pe Tabor, Petre, portile cele de arama cine le va deschide, pentru ca zice Scriptura : " Ridicati, boieri, portile voastre si va ridicati portile cele vesnice, ca sa intre imparatul slavei ", si celelalte ( Psalmi 23, 7, 9 ).

Si asa, pe Petru il mustra constiinta, caci cauta sa-L opreasca pe Mantuitorul, sa nu mearga la rastignire. Iar Hristos zice : " Eu va arat pe Tabor cine sunt Eu, dar mergem dincolo la Golgota pe celalalt munte si acolo voi suferi sa implinesc Scriptura, sa ma duc intru slava pe care am avut-o la Parintele Meu mai inainte de intemeierea lumii si sa ridic firea lui Adam de-a dreapta maririi intru cele inalte ".

Iar Mantuitorul a binevoit sa ia pe cei trei apostoli, pe Petru, pe Ioan si pe Iacov, fratele sau, si i-a suit pe varful Muntelui Tabor.

Acolo, cei trei apostoli, fiind obositi de calatoria muntelui, au adormit. Prin iconomia lui Dumnezeu, trezindu-se ei, Mantuitorul S-a schimbat la fata inaintea lor si au vazut ca statea in vazduh si vorbea cu doi mari prooroci, cu Moise si cu Ilie.

Deci s-a facut Muntele Taborului, cum spune Sfantul Efrem, in chipul Bisericii. Tatal vorbea din cer; Fiul se schimbase la fata, Duhul Sfant era reprezentat prin chip de nor, Legea Noua era reprezentata prin cei trei apostoli, care stateau jos amesiti de lurnina dumnezeirii, si cei doi prooroci, Moise si Ilie, care reprezentau Legea Veche, stateau in vazduh si vorbeau cu Dansul.

Si asa Taborul a luat chipul Bisericii lui Dumnezeu, in clipa schimbarii la fata a Mantuitorului nostru Iisus Hristos.

Iata cat de mare taina se arata pe Tabor, ca nu mult dupa aceasta Mantuitorul sa mearga in Ierusalim, sa fie prins, sa fie vandut, sa fie batut, biciuit si rastignit si in cele din urma sa invie din morti.

- Rau ai gandit ! Dumneata trebuie sa stii e daca ar fi asa cum zici, n-ar mai fi preoti pe fata pamantului, fiindca toti gresesc. Dar nu-i asa. Zic Sfantul Ioan Gura de Aur : " A preotului este numai a deschide gura, si harul lucreaza ".

De vei vedea preot beat, cazut in sant, du-te si-i saruta mana si indata te-ai umplut de harul lui Dumnezeu ! Ca nu se amesteca niciodata pacatele lui cu harul lui Dumnezeu, care l-a luat la hirotonie, ca atunci n-ar mai fi har. Preotul nu lucreaza in virtutea sa personala, ci in virtutea harului care l-a primit. Daca n-a fost vrednic, la judecata ia mai mare munca decat crestinii, ca cei tari, tare se vor cerca; caruia i s-a dat mult, mult se va cere; si mai mult va fi batuta sluga aceea care a stiut voia, decat cea care n-a stiut ( Luca 12,48 ).

Dar acest lucru este al lui Hristos, nu-i al tau. Noi ne plecam harului lui Dumnezeu, ca ai auzit ce a spus Mantuitorul la popor. El, ca Dumnezeu, ii mustra pe carturari si pe arhierei, dar poporului nu i-a dat voie sa-i mustre. Ai auzit ce-a spus ? Pe scaunul lui Moise si al lui Aaron au sezut carturarii si fariseii, arhiereii si preotii; tot ce va invata ei sa faceti, sa faceti, ca ei legea lui Dumnezeu invata, dar dupa faptele lor sa nu faceti, ca ei zic si nu fac (Matei 23, 2-3).

Evanghelia iti da voie sa faci ce zice preotul, cand te invata de bine, iar daca vezi la el ceva ca nu-i bun, nu face. Mantuitorul spune asta. Pentru ca el are sa dea seama inaintea lui Dumnezeu daca n-a facut, si eu am sa dau seama inaintea lui Dumnezeu, daca am auzit un cuvant bun si nu l-am facut.

Dar nu le-a dat voie sa judece, pentru ca harul lui Dumnezeu nu se duce de la preot, numai daca ai auzit ca l-a caterisit. Si cand este caterisit, inca darul nu se ia. Atunci este ca un soldat care are la dansul sabie, are pusca, are pistol, dar n-are voie sa le foloseasca, ca i se ia numai administrarea harului, nu harul lui Dumnezeu, numai lucrarea harului. El, in ziua judecatii, tot ca preot se va judeca.

Ia sa va dau un exemplu : Pune dumneata intr-un castron de marmura un pumn de galbeni de aur si pune si cenusa. Ia o caldare de apa si toarna peste ei. Ce se intampla cu cenusa ? S-a amestecat aurul cu apa ? A intrat cenusa in aur ? N-a intrat. Aurul este alta fire si cenusa alta.

Dupa cum nu se amesteca aurul cu cenusa, asa nu se amesteca la preot pacatele lui cu harul care este dat de la Dumnezeu, macar de ar fi el cat de pacatos.

LUCRAREA CONSTIINTEI

Cel mai adanc glas in inima noastra este constiinta, glasul lui Dumnezeu din om, care ne indeamna numai la bine si ne opreste de la rau, si al doilea este sufletul cuvantului.

Sufletul cuvantului este cuvantul cel dinlauntru, asezat de Dumnezeu in inima, cu care vorbim - ca nu vorbim sonor. Acesta se cheama si " sufletul cuvantului ", cum spune Sfantul Ioan Damaschin. Cuvantul asezat de Dumnezeu in inima omului de la zidirea lui, cu care vorbim tainic, nu cuvantul sonor.

Cuvantul sonor este imbracamintea cuvantului din inima. Cuvantul sonor ne face sa vorbim. Dar acela este asezat in inima tainic. Vezi ca stai si vorbesti ceasuri intregi singur. Citesti o carte numai cu gandul, fara sa misti limba. Acesta-i sufletul cuvantului. Cuvantul cel tainic asezat in inima. El este pus de Dumnezeu acolo. Prin el vorbim cu Dumnezeu tainic; si in rugaciune si oricand. Punem la cale toate problemele. Acesta lucreaza impreuna cu constiinta, este glasul lui Dumnezeu din om.

Daca am gresit, ma mustra. Daca am facut bine, ma bucura totdeauna. Da, este pus de Dumnezeu in om cuvantul cel inauntru asezat. Acesta-i cuvantul tainic care lucreaza cu constiinta, fara sa ma mustre nimeni. Am gresit, nimeni nu ma mustra. Acela insa, nu !

Spune Sfantul Ioan Gura de Aur : " Constiinta este judecator drept. N-o poti potoli nici cu parale, nici cu maguleli, nici cu nimic ". Poate sa-ti dea unul tot globul.

In masura in care am impacat constiinta noastra, ca sa nu ne mustre pentru pacat, in masura aceea ne simtim usori si foarte aproape de Dumnezeu. Caci constiinta iti spune imediat daca mai are ceva pe ea, caci indata te ingreuiezi. Constiinta lucreaza intreit, cum spune Sfantul Dorotei. Ea lucreaza fata de materie, fata de Dumnezeu si fata de noi insine.

Cum, fata de materie ? Bunaoara eu ti-am dat o haina de pomana si ti-am spus s-o cruti, sa nu-ti bati joc de ea. O porti, dar s-o pastrezi. Si daca vezi ca ai rupt-o prea devreme, te mustra cugetul : " Mai, n-am facut cum a zis acela ! "

Tot fata de materie : Tu te apuci sa cheltuiesti prea mult pe mancare, pe bautura si altul n-are ce manca, saracul ! Constiinta iti spune : " Vezi ? Tu vrei sa traiesti bine in lumea asta, dar altul este flamand si n-are ce manca !" Constiinta fata de materie totdeauna te tine aproape.

Fata de Dumnezeu, constiinta totdeauna sau se incarca sau se usureaza, daca nu am pocainta si lacrimi pentru pacate.

Fata de mine, constiinta ma mustra pentru pacat. Macar de-ar fi cu gandul, cu cuvantul, sau cu fapta.

Auzi ce spune Sfantul Dionisie Areopagitul : " Stiinta gandului curat este veselia veseliilor, si stiinta gandului patat este chinuirea chinuirilor ". Poate sa-mi zica mie toata lumea ca eu sunt sfant, ca sunt bun, ca sunt cutare, daca constiinta imi spune : " Ia seama ca esti pacatos, esti lenes, esti plin de pacate ", n-o poti impaca.

Daca toata lumea ma lauda, insa constiinta de ma judeca vinovat, gata, eu sunt cel mai chinuit om ! Stiinta mea este chinuirea chinuirilor, ca am de-a face cu stiinta lui Dumnezeu din mine, care nu cruta, care socoate lucrurile drept totdeauna, si ne arata slabiciunile.

Iar daca constiinta este nepatata, toata lumea sa ma ocarasca, toata lumea sa spuna tot ce-i mai rau despre mine, mie nu-mi pasa. Mie imi place cand nu ma judeca in constiinta Dumnezeu. Daca pe mine nu ma judeca constiinta pentru pacat, si daca nu ma judeca Dumnezeu in constiinta, eu am toata veselia ! Aceasta este ce spune Evanghelia : Fericiti veti fi cand va vor ocari pe voi oamenii si va vor prigoni, si. vor zice tot cuvantul rau impotriva voastra, mintind pentru Mine. Pentru cine ? Pentru adevar. Si nu ne arata numai sa nu ne scarbim, ci : Bucurati-va si va veseliti, ca plata voastra multa este in ceruri.

Asa este, daca nu este patata constiinta, nu te supara. Iar daca ti-i patata si te mustra constiinta, o poti impaca. Du-te la marturisire la un preot, te dezleaga de pacate si te-ai usurat. Apoi te pazesti sa nu mai faci si asa te poti impaca cu constiinta. Impacandu-te cu constiinta, te-ai impacat cu Dumnezeu si totdeauna vei avea odihna si pace in suflet.

NUNTA CRESTINA

Nu toata nunta dintre oameni si nu la toate confesiunile religioase nunta este taina. Asa la protestanti, la catolici, la anglicani si la alte multe confesiuni si popoare, nunta n-are putere de taina. Este numai un simbol la dansii, un act de prietenie si o dovedinta oarecare intre sot si sotie. Dar niciunde n-are nunta putere harica de Taina si nu este atat de cinstita ca in Biserica dreptmaritoare de Rasarit.

Ca nunta sa fie cu adevarat taina mare si sfintita trebuie sa stiti ca nunta are unsprezece reguli canonice. Si numai atunci cand se face dupa aceste reguli nunta este adevarata nunta crestineasca si adevarata Taina mare.

Nunta este radacina firii omenesti, cum o numeste dumnezeiescul Apostol Pavel. El spune asa : Daca radacina este sfanta, sfinte vor fi si ramurile. Iar daca radacina este salbatica, salbatice si rele vor fi ramurile ei.

El numeste nunta Taina, ca este una din cele sapte Taine. Dar nu taina, ci taina aceasta mare este - zice de nunta -, iar eu zic voua : in Hristos si in Biserica. Daca s-a facut cununia in biserica, ea inchipuieste unirea cea duhovniceasca din ceruri a Bisericii cu Hristos.

Nu dupa ce ti-ai batut joc, te unesti prin cununie cu o fecioara. Te-ai dus sa faci armata si dai buzna sa te insori. Daca faci asa, nu-i bine ! Cununia este de 2000 de ani in Biserica lui Hristos. Taina lui Hristos este numai cand se face cununia in biserica.

Cand am fost la Ierusalim, am fost la Cana Galileii, unde s-a prefacut apa in vin; ca prima minune a facut-o Mantuitorul la nunta din Cana. De aceea nunta a ridicat-o la rangul de Taina, cum este Sfanta Impartasanie, Botezul, Spovedania, Sfantul Maslu, Preotia, tot asa de mare Taina este si nunta.

Acolo am fost si am vazut vasele de piatra unde s-a prefacut apa in vin si le-am sarutat. Sunt doua vase de cremene, galbene. Evanghelia spune ca sase vase au fost; doua le-am vazut la Sfanta Ana la muzeu, doua la Cana si doua s-au pierdut de 2000 de ani.

Aceste vase in care Mantuitorul a prefacut apa in vin sunt puse in biserica; ele au icoane frumoase si perdele de aur, sa se inchine lumea, sa sarute icoanele si pe urma aceste vase.

Dar Taina Nuntii pe care o fac crestinii azi, vai si amar de noi ! Cum s-a stricat sfintenia acestei Taine ! Cum ne-am departat de sfintenia Tainei acesteia, cat cerul de pamant !

Ca sa va dati seama de aceasta, ascultati cu atentie care sunt cele unsprezece reguli canonice ale nuntii crestine ortodoxe, dupa canoanele Bisericil lui Hristos.

1. Prima conditie sau randuiala canonica, si aici vorbim din cuvantul Sfantului Ioan Gura de Aur, este sa nu se ia neamuri in casatorie.

Preotul bisericii este parintele intregului sat sau al parohiei. Voi, cand o sa va casatoriti fetele sau baietii, sunteti datori sa va duceti intai la preot. Preotul trebuie sa stie intai si-ntai cate nunti are in sat.

A vorbit un baiat cu o fata, dar trebuie sa se duca la preot. Daca preotul are multe familii in comuna, cum se intampla in multe locuri si nu stie care-i ruda unul cu altul, poate pune pe usa bisericii un anunt : " Va rugam pe toti enoriasii sa ne comunicati, daca acesti doi tineri nu sunt rude !" Daca enoriasii nu spun cand stiu, este pacatul lor.

Spita de rudenii si arborele genealogic al unei familii se imparte in cinci : Rudenie suitoare si coboratoare, colaterala, din cuscrie, din dumnezeiescul Botez si din fii adoptivi.

Rudeniile suitoare sunt : tata, bunicul, strabunicul, ras-strabunicul. Cele coboratoare sunt : feciorul, nepotul, stranepotul si ras-stranepotul. Acest fel de rudenii nu se pot lua niciodata in casatorie, pentru imposibilitate de varsta.

Are dreptul ras-strabunicul sa ia in casatorie pe o ras-stranepoata, dar ea trebuie sa fie de 16 ani, iar el de 100 de ani. Deci va dati seama ca nu se poate lua din cauza varstei. Deci acestea nu se pot lua, la infinit.

Rudeniile colaterale, care fac cruce cu cele de sange, cele suitoare si coboratoare, adica : tata, baiatul ( sora ), varul intai, varul al doilea si varul al treilea. Tata cu mama sunt de gradul intai; fratele cu sora sunt gradul al doilea; verii intai sunt gradul al patrulea; verii ai doilea sunt gradul al saselea. Toti acestia n-au voie sa se ia in casatorie unul cu altul. De abia verii al treilea se pot lua, care sunt gradul al optulea. Deci verii al treilea se pot lua in casatorie.

Cine intra in aceasta rudenie colaterala, iarasi intra in rudenie de sange. Sa tineti minte ! Va spune preotul din sat, dar, fiinca ati venit pe aici, va spun si eu.

Rudeniile din cuscrie, din doua si trei neamuri in laturi. Adica : un barbat a fost casatorit cu o femeie, s-au incuscrit parintii femeii cu parintii lui. Sunt rudenii din doua laturi. Dar daca-i moare femeia si barbatul ia alta femeie, au devenit trei neamuri in cuscrie, ca s-a mai incuscrit si cu parintii celei de-a doua femei. Aici se opreste casatoria pana la gradul cinci, la gradul sase dezleaga Sfintii Parinti.

Rudeniile din dumnezeiescul Botez. Acestea rudenii sunt oprite sa se ia in casatorie pana la gradul sapte inclusiv.

Nasul, daca a botezat un copil, baiatul acela, daca a crescut, nu poate lua pe fiica nasului, dar nici pe fata fiului, nepoata de la fiu. De abia poate lua pe stranepoata nasului. Tot asa si daca acest baiat al nasilor ar avea un baiat, nu poate lua pe fata nasului, ci numai pe nepoata nasuIui.

Apoi mare pacat fac preotii si crestinii aceia care pun nasi multi la nunta, cum am auzit prin Bucovina, ca au pus 40 de nasi la o nunta. Nebunie nemaipomenita ! Toti se fac rudenii. Copiii lor nu se mai pot lua in veac in casatorie.

Cine v-a invatat sa puneti multi nasi la nunta ? Ca sa iasa parale multe ? Te duci in gheena, in iad ! Atat aveti voie, un nas sa puneti; nasul cu sotia lui ( daca sunt cununati religios ). Atat ! Un singur nas sa se puna la nunta. Va arat eu dogmele si canoanele Bisericii; eu sunt cu mana pe Pidalion si pe pravilele bisericesti.

Deci sa nu se mai faca pacatul acesta ! Si pe preotul care ingaduie aceasta, Biserica il osandeste. Stiti voi cat de mare pacat este amestecarea rudeniilor din dumnezeiescul Botez ? Este mai mare decat cel de sange. Am sa va dau o pilda. Daca s-ar ajunge la nebunia aceasta sa pacatuiasca tatal cu fiica sa, ii opreste 20 de ani de Sfintele Taine. Iar daca a trait cu fina din botez, il opreste 25 de ani, ca este mai mare rudenia din botez decat cea de sange, ca este rudenie duhovniceasca.

Trebuie sa stiti lucrul acesta, ca va bagati in gheena, daca va puneti nasi multi si va faceti rudenii si pe urma copiii sau nepotii vostri se iau in casatorie. Voi raspundeti !

Rudenia din fii adoptivi. Ai luat un baiat, l-ai adoptat, l-ai trecut pe numele tau, el poarta numele tau in societate. Acela este al tau. Cum este baiatul tau, asa-i si acela inaintea lui Dumnezeu, dupa ce l-ai infiat.

Deci copilul acela, daca are o sora sau un frate, nu poate sa ia pe un copil al dumitale sau daca ar avea un nepot. Tocmai stranepotul lui poate sa ia pe stranepoata dumitale, iarasi pana la spita a patra. Trebuie sa stiti acestea, pentru ca mult se incarca bietul suflet.

Nunta celor care s-au luat din rudenii are numai doua leacuri, grele amandoua, dupa Sfantul Vasile cel Mare : " Cine s-a incurcat cu rudenie in casatorie, ori se desparte - chiar daca ar avea copil, ca-i desparte Biserica -, ori sa traiasca ca fratii in curatenie pana la moarte !"

Deci, de orice nuanta si spita de rudenie este cineva, daca paseste peste rudenii si se iau in casatorie, se face incest si amestecare de sange si este blestem si nenorocire pe ambele famiiii care s-au incuscrit, si pe tinerii care s-au luat in casatorie.

2. A doua conditie canonica a nuntii ortodoxe este sa se invoiasca tinerii; sa se placa mirele si mireasa, baiatul si fata. Mare pacat si mare greseala fac parintii care dau fata dupa cine nu-i place, sau obliga pe fecior sa ia cutare fata, pentru ca are avere multa, sau ca-i frumoasa, sau cine stie ce alte conditii.

Acesti parinti care indeamna copiii sa se casatoreasca impotriva vointei lor, sunt niste ucigasi care-i baga in ispita, ca ei numai de rusinea parintilor se iau, la staruinta lor si apoi nu se plac si se despart. Si toate pacatele care urmeaza din aceasta despartire se datoreaza parintilor care i-au indemnat si cad pe umerii lor. Odata ce s-au invoit tinerii, este de la Dumnezeu.

3. Dar este si a treia randuiala a nuntii canonice. Trebuie sa se invoiasca si parintii lor, atat ai baiatului, cat si ai fetei. Nu-i binecuvantarea lui Dumnezeu daca tinerii se plac unul pe altul si parintii nu se impaca. Deci, atunci nunta este Taina, cand Dumnezeu le da in gand si Parintilor si tinerilor sa se invoiasca la nunta.

Atunci este nunta binecuvantata, cand se invoiesc si tinerii si parintii, cand fac tocmeala de bunavoie intre aceasta cuscrie si intre copiii lor.

4. A patra randuiala a nuntii canonice. Tinerii sa se casatoreasca foarte devreme. Dupa canoanele Bisericii, dupa invatatura Sfantului Ioan Gura de Aur, trebuie sa se casatoreasca baiatul cand este de 15 ani si fata cand este de 13 ani.

Dar pentru ce aceasta ? V-ati pus intrebarea ? Iata de ce : Pentru ca sa nu greseasca pana la casatorie, sa se ia spurcati. Ca nunta-i cinstita, cand amandoi sunt fecioreinici, si baiatul si fata. Biserica apara neprihanirea intotdeauna si curatia. Are mare grija, nu cumva sa se ia in casatorie dupa ce-a cazut in pacat baiatul sau fata cu cineva. Ca nu mai este " Doamne ajuta" in casatorie.

Iar daca acum, dupa legile statului, s-a hotarat sa fie fata de 16 ani, este buna si aceasta randuiala. Ca nu-i prea tanara, este numai potrivita. Si baiatul n-ar trebui sa treaca de varsta de 18 ani sau cel mult 20, dar sa se pazeasca cu mare tarie pana la casatorie in feciorie, cum i-au facut mamele lor.

5. A cincea randuiala a nuntii canonice. Inainte de-a face nunta, cu cel putin o saptamana inainte, trebuie sa mearga la duhovnic pentru spovedanie parintii mirelui si ai miresei si cu feciorii lor, mirele si mireasa, sa fie pregatiti pentru impartasanie.

Dar sa faca o spovedanie asa cum trebuie, scrisa, ca spovedania este al doilea botez. S-o faci bine, spunand tot ce-ai facut, de cand erai mic copil si pana a venit vremea sa te insori sau sa te mariti.

6. A sasea randuiala a nuntii canonice. In ziua cand are sa fie nunta, trebuie sa mearga la biserica mirele si cu mireasa, parintii baiatului care se numesc socrii mari, si parintii fetei, adica socrii mici, sa asculte cu mare evlavie si cu mare frica de Dumnezeu toata dumnezeiasca slujba a Bisericii, Utrenia, Sfanta Liturghie, predica si toata randuiala.

7. A saptea randuiala a nuntii canonice. In ziua cand are sa-i cunune, daca preotul, la marturisire, i-a gasit vrednici pe acesti doi tineri sa le dea Sfanta Impartasanie, adica sa-i impartaseasca cu Trupul si Sangele Domnului.

Ei, in ziua nuntii, primesc doua taine, anume Impartasania si Cununia.

8. A opta randuiala canonica a Bisericii lui Hristos pentru nunta cea adevarata, crestina, este ca preotul duhovnic, care i-a marturisit pe acesti tineri si cunoaste viata lor, daca stie ca, Doamne fereste, unul din ei a cazut in pacat pana la cununie, mirele sau mireasa, n-are voie sa-i puna cununia pe cap, pentru ca face pacat de moarte.

Ce credeti dumneavoastra, ca acea cununie se pune de fantezie, de mandrie, ca sa ne vada oamenii ca ne incununeaza Biserica ? Vai de capul tau, daca te-a incununat, fiind nevrednic, ca spre osanda te-ai incununat !

Biserica lui Hristos, care este " stalp si intarirea adevarului", incununeaza numai pe cei feciorelnici, care si-au pazit fecioria pana la nunta, si baiatul si fata, cum i-a facut mama lor. Numai acelora Biserica are voie sa le faca aceasta mare cinste de a le pune cununa pe cap, aceasta cununa a biruintei asupra pacatului trupesc, asupra patimilor si a stricaciunii, ca s-au luptat in viata cu post, cu rugaciune si cu infranare si s-au pazit sa fie biserica a Duhului Sfant, si se incununeaza pentru ca au biruit pacatul !

Inainte vreme, cand un stapanitor sau un imparat castiga o imparatie, avand o oarecare biruinta sau o mare bravura, era obiceiul sa-l incununeze. Asa si la aceasta taina. Biserica incununeaza pe cei biruitori, pe cei viteji, care s-au luptat pana la cununie sa tina fecioria neatinsa de pacatele trupesti, spurcate.

Biserica, care-i trupul lui Hristos, stalp si intarire a adevarului, nu incununeaza curvari si preacurvari, ci numai oameni sfinti, care si-au pazit trupul si sufletul sfant pana la cununie.

Iar daca preotul stie de la spovedanie ca ori mirele ori mireasa a cazut in curvie, sa nu-i puna cununia pe cap ! Sa i-o puna numai mirelui, daca el a fost cinstit, sau numai miresei.

O, ce bine ar mai fi aceasta ! Ar vedea toata biserica cine-i cu musca pe caciula ! Ar cunoaste toti cat de cinstit a fost, cand va vedea pe mireasa cu cununia pe cap si pe mire nu, sau invers. Iar daca amandoi au cazut, preotul n-are voie sa le puna nici unuia cununia pe cap. Cititi pe Sfantul Ioan Gura de Aur ( Omilia 9, la 1 Timotei ) si pe Sfantul Nicodim Aghioritul ( in " Hristoitia", Cuvantul IV, pag. 80-82 ).

Preotul care pune cununia pe cap la oamenii curvari, care au fost cazuti, sau la a doua nunta, este sub canon. N-are voie ! Face lucruri necanonice si neaprobate de Biserica lui Hristos.

Am auzit ca acum se pune cununia si la a doua nunta la unii. Cine te-a invatat ? Cine iti da voie sa faci aceasta ?

Sunt unii care au pretentia sa le puna cununia pe cap dupa ce s-au saturat, barbatii de femei si femeile de barbati. Nu mai ai de ce sa-i pui cununa ! Poate sa fie spovedit de o suta de ori, daca a cazut, este cazut; nu mai este feciorelnic.

Daca-i spovedit, este oprit sapte ani de impartasanie. Sa faca canon, dar nu sa-i puna cununa pe cap. Numai la prima cununie si daca sunt feciorelnici are voie sa le puna cununia pe cap.

9. A noua randuiala a nuntii canonice. Nunta nu se face cu lautari, Doamne fereste ! Il pui pe dracul sa cante la taina lui Hristos ? Taina este nunta !

Cititi canonul 117 al Soborului din Cartagina si alte canoane, care osandesc pe crestinii care fac nunti cu lautari. Si zice acolo, ca daca cineva a pus lautari la nunta, preotul sa nu stea la nunta aceea, imediat sa plece, pentru ca nu se poate impaca lucrarea lui Veliar ( diavolul ) cu a lui Hristos !

Daca eu ti-as citi molitfa de spovedanie ( cand il spovedesc pe om, el saracul incepe sa-si spuna pacatele ), si tocmai atunci ar veni unul cu cobza langa tine, acolo, cand te spovedesti, ce-ai zice : " Uite, mai, dracul nici aici la spovedanie nu ma lasa ! " 

Taina este spovedania, Taina este si nunta. Ce pui pe dracul sa cante la taina lui Hristos ? Cine te-a invatat ? Care-s lautarii nuntii ? Stiti voi ? Dascalii bisericii si coristii. Nu dau voie canoanele Bisericii ca nunta sa se faca cu lautari.

Preotul, dupa ce i-a cununat pe tineri si a terminat Sfanta Liturghie, daca este invitat la nunta, la masa de cununie, sa vina. Mirele si mireasa, de la biserica pana acasa, merg cu cununiile pe cap.

Unde se pune masa de cununie, mirele sa stea in dreapta preotului cu socrii mari si mireasa in stanga cu socrii mici. La masa de cununie trebuie sa se serveasca numai trei feluri de bucate si trei pahare de vin, mai mult nimic, iar in timpul acesta preotul trebuie sa dea porunca dascalilor si coristilor sa cante randuielile de la nunta si alte slave potrivite de la slujbele bisericesti, care se cuvin la aceasta sfanta si mare Taina a nuntii.

Acolo dascalul zice Tatal nostru, preotul binecuvinteza masa de cununie, cum ati vazut ca facem noi la manastire, si stau la masa.

Am zis trei pahare de vin, dar nu cumva paharul sa-l faci de jumatate de litru si sa zici ca-s trei ! Iata Sfantul Teodor Studitul arata cat de mare sa fie paharul la nunta si chiar pentru toti cei ce beau vin : " Iar paharul sa nu ia mai mult de patru uncii " ( + ) . Deci un pahar de vin la nunta sa aiba 32 de grame. Oleaca mai mare ca cel de rachiu.

Asta-i betia de la nunta. Ca nunta-i taina, nu-i balamuc si teatru dracesc, unde sa se imbete si si se taie cu cutitele ca nebunii si unde se fac cele mai mari desfrauri si rautati si batai si injuraturi. Aceea nu-i nunta, ci teatru. Si mai rau decat teatru este. Pentru ca este teatru dracesc, ca-si bate satana joc de dansii, ca in loc de taina sfanta, o fac pravalia satanei !

Un fel de bucate si un pahar de vin. Preotul, dupa primul fel de bucate, ia paharul, il blagosloveste ( + ) , si ureaza intai la mire si mireasa casnicie fericita, copii cuminti, sanatate, ferire de primejdii si de boli, de scarbe, de ura, de rautate, si sa traiasca socrii mari, socrii mici si nunii mari care au cununat si toti comesenii care stau la masa.

Dupa aceea se serveste al doilea fel de mancare si da al doilea pahar de vin. La al treilea pahar, preotul tine o predica scurta si canta axionul Maicii Domnului si apoi multumirea.

Dupa ce s-au ridicat de la masa, dascalul zice rugaciunea de multumire, preotul binecuvinteaza ramasitele si faramiturile, ia un pahar de vin, il inchina in cinstea mirelui si a miresei si a socrilor mari si mici si le ureaza casnicie fericita, spor, sanatate, copii cuminti si sanatosi.

Daca sunt mai multe nunti, de aici preotul merge si acolo. Deci a noua conditie, nunta sa se faca fara lautari.

10. A zecea randuiala a nuntii canonice. Daca mirele si mireasa n-au avut impedimente si le-a dat voie sa se impartaseasca cu Sfintele si Preacuratele Taine, carnea lor si sangele lor s-au amestecat cu Carnea si Sangele lui Iisus Hristos, ca preacuratele taine sunt cu adevarat Trupul si Sangele Domnului; si fiindca au primit,in ziua nuntii doua taine, si Cununia si Sfanta Impartasanie, n-au voie sa se impreuneze unul cu altul trei zile si trei nopti dupa nunta, daca vor sa le mearga bine toata viata lor si sa fie adevarati crestini.

Mirele, pentru paza, trebuie sa doarma in camara cu tatal sau, asa spune cartea, si mireasa cu mama ei, si pe urma sunt liberi sa se impreuneze pentru nastere de copii si inmultirea neamului omenesc, cum a randuit Dumnezeu la Facere, cand a zis : Cresteti si va inmultiti si umpleti pamantul si-l stapaniti.

11. A unsprezecea randuiala a nuntii. Voi credeti ca nunta-i cioaca-cioaca si troaca-troaca, ca porcii ? Ehei... Taina-i nunta. Cinstita este nunta si patul neintinat si Hristos pe amandoua le-a binecuvantat, zice marele Apostol Pavel. Toata viata crestinul, de cand se cununa si pana la moarte, n-are voie sa se impreuneze cu sotia lui decat numai martea si joia, daca nu-i post si daca nu-i sarbatoare atunci.

Si doctorii de azi, dupa stiinta, arata ca cei mai sanatosi copii devin din aceasta ca barbatul sa nu aiba contact cu sotia decat de doua ori pe saptamana. Chiar si stiinta vine in ajutor Bisericii si adevereste acest lucru, cei ce se impreuna prea des slabesc puterea si vigoarea copiilor si devin, pentru placerile lor, anormali.

Lunea se tine curatenia pentru sfintii ingeri pazitori si pentru sanatate. Miercurea si vinerea pentru preasfintele si infricosatele patimi ale Domnului, Dumnezeului si Mantuitorului nostru Iisus Hristos, fiindea miercuri L-a vandut si vineri L-a rastignit si a curs preascumpul Sau sange si a udat Crucea pe Muntele Golgotei pentru pacatele noastre, Cel ce a facut cerul si pamantul.

Sambata se tine curatenia pentru cinstea Maicii Domnului si pomenirea raposatilor nostri. Iar Duminica pentru preasfanta si slavita inviere a Domnului si Mantuitorului nostru Iisus Hristos, prin care s-a mantuit tot neamul omenesc.

Iar martea si joia sunt lasate pentru impreunarea sotului cu sotia, de cand incepe ziua, de la miezul noptii. Deci de luni seara de la miezul noptii este dezlegare pana marti noaptea la miezul noptii. Tot asa si joi.

Deci pentru inmultirea neamului omenese, pentru intarirea societatii umane, pentru natalitatea cinstita a poporului nostru sa se tina cont si de hotararea Bisericii si de a doctorilor care spun ca numai de doua ori pe saptamana barbatul sa aiba contact cu femeia, si numai pentru nastere de copii.

Aceasta-i randuiala a unsprezecea canonica a nuntii.

- Acum va intreb pe voi, se mai fac astazi nunti de acestea ?

- Nu, parinte !

- Stiu si eu ca nu ! De aceea va scoateti ochii, de aceea va imbolnaviti, de aceea divortati, de aceea face unul la dreapta si altul la stanga; de aceea unul se duce la alte femei, si femeia la alti barbati si batai si stres si betii si urgii si moarte !

V-am spus la inceput a nunta este radacina firii omenesti si daca radacina a pornit prost si-i salbatica si stricata - ca s-au luat doi care sunt satui, femeia de barbat si barbatul de femeie -, de la inceput rele sunt si ramurile. Sa nu asteptati fericire in casatorie sau liniste sau impacare sau avere sau cinste, ci blestem, sfada, saracie, boala si toate rautatile care vin din necinstirea Tainei Nuntii.

Nunta aceea este numai de forma ! Radacina este blestemata si stricata, ca-i radacina de preacurvari, nu radacina de oameni sfinti si feciorelnici. De aceea se strica toata societatea si toate familiile, din cauza ca nu se tine randuiala lui Hristos la nunti. Iar nunta, in loc sa fie taina mare, cum zice marele Apostol Pavel, este o amaraciune si o salbaticie a firii omenesti.

Care din crestini au frica lui Dumnezeu si vor auzi aceste cuvinte si vor pazi cu sfintenie aceste randuieli canonice lasate de Biserica lui Hristos, aceia vor avea cei mai fericiti copii pe lume, cei mai sanatosi, cei mai cuminti, cei mai talentati si, totodata, aceasta familie va avea cinste si de la oameni si de la Dumnezeu si va fi pilda de urmat in familie, in societate, in tara si oriunde.

Copiii acestia sunt inzestrati de Dumnezeu cu toate darurile, pentru ca au venit pe lume pe calea pe care a lasat-o Dumnezeu.

Am cateva familli care se spovedesc la mine si au facut nunta exact dupa randuiala Bisericii si mai sunt si altele in tara.

Sa va ajute Dumnezeu sa tineti cu mare tarie la aceste randuieli, daca vreti sa fiti crestini buni, cetateni buni ai tarii si oameni de mare folos ai Bisericii lui Hristos. Prin acesti oameni, daca se vor respecta aceste reguli, va trai si tara, va trai si Biserica, si Duhul lui Dumnezeu le va fi in ajutor in veacul de acum si in cel viitor. Amin.

IDOLUL NOROC

Am vazut pe unele pomelnice pe care le aduceti, ca pomeniti pe dracul Noroc, zicand : " pentru norocul fetei, pentru norocul baiatului, pentru norocul familiei ". Ce mi-ai pus pe dracul pe pomelnic ? Voi stiti cine a fost noroc ? Cel mai mare demon, care a secerat milioane de suflete. Voi vedeti ca pana la venirea lui Iisus Hristos, China care se inchina la idoli, India si Japonia si Insula Java si atatea state care se inchina inca la diavoli, lui Brahma, lui Buda, lui Krishna, lui Zoroastru si la toti dracii ? Voi stiti ca pana la venirea Domnului, oamenii salbatici si nebuni pentru fiecare pacat aveau un zeu ?

Marte, zeul razboiului. Cand aduceau statuia lui, indata trebuia sa faca razboi sa omoare cat mai multi oameni, ca asa-i placea.

Venera, zeita discordiei. Cand ii aducea statuia, trebuia ca toti sa se sfadeasca si sa se bata, ca asa-i placea zeitei discordiei.

Nemfis, zeita frumusetii. De-acolo ne-au ramas cerceii si podoabele femeiesti. Cand o aducea, ii punea cercei de aur, ii punea in nas verigi de aur, ii punea margele de aur, si toti trebuiau sa fie pudrati, cu zorzoane si cu inele si cu cercei si sa joace in fata ei. Ca asa-i placea zeitei Nemfis.

Apoi Afrodita, zeita desfraului. Ii aducea statuia ei si o trageau intr-o padure deasa si acolo barbatii cu femeile faceau cele mai mari urgii inaintea ei, ca asa ii placea ei, desfraul si urgiile. Era Neptun, zeul apelor, Uranus, zeul pamantului.

Era si Moloh, zeul fericirii, la romani, la sumerieni si la cartaginezi. Cum era acest zeu Moloh sau noroc, cum ii zicem astazi ? Ii purta statuia intr-o caruta cu doua roti, facuta din arama sau din argint. In spatele zeului Noroc avea un cuptor de arama si in fata lui o tigaie de arama; si-i dadea foc lui Noroc pe la spate, pana se inrosea si tigaia si el. Popii lui purtau in maini niste securi mari, ascutite.

Ce jertfa primea Noroc ? Numai copii sugari de la mamele lor. Veneau in satul tau, de unde esti tu. Trageau caruta lui Noroc cu tigaia rosie, infierbantata si strigau, batand din palme : " Cine vrea sa aiba noroc, sa aduca jertfa lui Noroc ! Cine vrea sa aiba noroc, sa aduca jertfa lui Noroc !..." Auzi nebunele de femei, ziceau una alteia : " Cumatra iti dai copilul ? " " Il dau, ca sa am noroc ! "

Lua muierea copilul de la tata, il dadea in mana slujitorului idolesc, il taia bucati si il punea in tigaia lui Noroc sa se friga. Pana la 40-50 de copii punea odata in tigaia aceea. Mirosea in urma lui numai a friptura de copii proaspeti.

Asa a secerat dracul Noroc milioane de copii. S-au dus mamele lor in fundul iadului ! Acolo stau in vecii vecilor ca au dat jertfa lui Noroc.

Voi nu vedeti ce zice Isaia ? " Vai de cei ce fac masa dracilor si aduc jertfa lui Noroc ". Si voi, crestinilor, scrieti noroc pe pomelnic. Vai de mine ! Mare nebunie, mare ratacire ! N-ai pe Dumnezeu ? Pui pe dracul Noroc ?

Numai ce auzi pe betivi la crasma zicand : ,, Hai noroc, cumatre !" Uneori vezi crestini pe drum ca se saluta : " Hai noroc, vecine !". Daca l-ai intreba cine-i Noroc, nu stie, dar stie sa-l pomeneasca.

Mai chemi pe dracul Noroc, dupa atatea mii de ani ? Te inchini la satana ? Zi : " Buna ziua, cumatre ! Buna ziua, vecine ! Buna seara, matusa !" Cand zici, buna ziua, arati ca Dumnezeu e bun.

Va rog sa nu-l mai puneti pe pomelnicele voastre si nici sa nu-l mai pomeniti pe idolul " Noroc "!

INIMA DE MAMA

Care-i cel dintai si cel mai de folos gand al omului in viatla asta si ce-i trebuie omului ca sa se mantuiasca ?

Pe langa credinta dreapta ii trebuie aceste trei lucruri, dupa invatatura Sfintilor Parinti : sa aiba catre Dumnezeu inima de fiu, catre sine minte de judecator, iar catre aproapele sa aiba inima de mama.

Iata, asa trebuie sa fim noi, fiii lui Dumnezeu dupa dar ! Noi avem darul punerii de fii prin dumnezeiescul Botez. Biserica este mama noastra duhovniceasca, care ne-a nascut pe toti prin apa si prin Duh. Prin dumnezeiescul botez avem punerea de fii, darul infierii, fii dupa dar ai lui Dumnezeu, nu dupa fiinta, ca dupa fiinta numai unul este, Hristos.

Dar daca suntem fiii lui Dumnezeu dupa dar si daca zicem lui Dumnezeu : " Tatal nostru, Care esti in ceruri ", apoi cum este un fiu adevarat al unui parinte pe pamant ? Un copil adevarat, care intr-adevar iubeste pe tatal sau si nu cu viclenie, ci cu toata inima, el se teme tare sa nu-l mahneasca pe tatal sau, nu de frica, ci ca nu cumva sa-l supere pe cel care i-a dat fiinta si l-a nascut si l-a crescut.

Indata ce a gresit acest copil, alearga la tata si isi cere iertare. "Iarta-ma, tata, ca am gresit !" Si-i foarte bucuros cand tata il iarta si-i spune : " Dragul tatei, fii atent, sa nu mai gresesti !" Asa trebuie sa avem si noi grija fata de Tatal nostru cel din ceruri.

Noi suntem fiii lui Dumnezeu dupa dar, fiii Tatalui Ceresc. Avem un Parinte acolo Care priveste spre toate popoarele lumii, cum zice psalmul : Ochii Lui spre neamuri privesc. Genele Lui cerceteaza pe fiii oamenilor ( Psalm 10, 4 ). Iar Mantuitorul ne invata : Voi tata sa nu numiti pe pamant ! De ce ? Unul este Tatal vostru, cel din ceruri ( Matei 23, 9 ).

Ai auzit ca Tatal are toata zidirea cea de sub cer si cea din cer; Tatal, Care a facut toate din cer si de pe pamant ? Deci cand il suparam, macar atat respect sa avem, cum are un copil cuminte catre tatal sau, ca, indata ce-a gresit, isi cere iertare. Aceasta ne trebuie si noua ca o conditie a mantuirii.

Sa avem catre noi minte de judecator. Cum ? Sa ne judecam pe noi totdeauna : " Ce gandim noi, ii place lui Dumnezeu ? Ce vorbim noi, ii place lui Dumnezeu ? Ce facem noi acum, ii place lui Dumnezeu ? Ce intentionam noi, oare ii place lui Dumnezeu ?" Si daca constiinta, care este oglinda sufletului, ne spune ca nu, atunci sa incetam de a gandi aceste lucruri, de a le vorbi si de a le pune in plan sa le facem.

Aceasta inseamna sa se judece omul pe sine, ca auzi ce spune dumnezeiasca Scriptura : De se va judeca omul pe sine, nu mai cade in judecata lui Dumnezeu ( 1 Corinteni 11, 31 ). Si daca iti spune constiinta ca da, atunci este bine, caci avem marturia constiintei noastre bune. Apoi sa avem stiinta gandului curata despre ceea ce gandim sau vorbim sau facem.

Al treilea plan spre mantuire si datorie prea mare si sfanta este sa avem catre aproapele inima de mama. Asa se cere, sa iubim pe toti oamenii din lumea asta, precum o mama isi iubeste pe toti copiii la fel. O mama buna, care-i adevarata mama, daca ar avea si zece copii, ea tine la toti deopotriva.

O mama buna este ca o closca, care, ati vazut, chiar daca are 30 de pui, si numai unul daca i-l iei, iti sare in cap. De ce ? Este tot al ei. Asa face si o mama buna !

Ea cand pune mana pe varga si loveste copilul, mai tare o doare pe dansa decat pe copil. Ea il loveste cu atata mila ! Si, ca sa nu se faca rau, il bate cu varguta. Si nu-l bate din ura, ci din dragoste il bate, ca sa se faca bun.

Este un proverb crestinesc : " Unde da mama, creste !" Ea din dragoste cearta pe copii si foarte mult ii iubeste. Uneori se manie, se face ca-i ocaraste, pune mana pe varga, in tot chipul, ca sa-i faca buni. Cearta si pe cei buni si pe cei rai, dar in vreme de primejdie uita toate. Care este adevarata mama, isi pune sufletul pentru toti.

Si daca ar avea unul betiv, rau, injurator si n-o asculta, Doamne fereste, daca l-ar vedea ca a intrat in apa si se ineaca, sau in foc, sare dupa dansul ! Moare odata cu dansul ca sa-l scoata. Nu mai tine minte ca l-a suparat. Uita toate, uita ca a necajit-o. Moare pentru dansul. Cand striga : " Mama, nu ma lasa, " ea uita totul.

Pentru ce ? Ca-i mama adevarata, iar copilul este rupt din inima ei si nu poate sa-l lase, cand il vede in necaz.

Iata asa trebuie sa facem si noi. Tot omul din lume este aproapele nostru. Cum face o mama buna, care isi pune sufletul pentru copii, asa trebuie sa iubim si noi pe toti deopotriva si sa ne punem sufletul pentru ei. Sa fim exact ca o mama buna cu toti, si cu cei buni si eu cei rai; sa nu facem deosebire, sa-i iubim pe toti ca pe noi insine.

In aceasta privinta o sa va spun o istorioara cu inima de mama, ca sa vedeti pana unde merge inima de mama.

Era o biata mama tanara. A murit sotul ei in razboi cu persii. Era din Grecia si i-a ramas un copilas. Ea, femeie serioasa, cu frica lui Dumnezeu, a hotarat in inima ei sa nu se mai casatoreasca.

A dus viata cinstita, in curatie, in post, in milostenie, in cercetarea bisericil si a crescut copilasul asta. Toata mangaierea ei era copilul.

Asa l-a crescut biata mama dintr-o faramatura de carne, cu multa dragoste, ca o mama cand are unul singur si cand nu are, mai ales, nici sot. L-a invatat scoala, ma rog, tinea la el ca la ochii din cap. Dar, crescand copilul, crestea si grija mamei.

Asa a trecut tineretea copilului si a facut armata. Mama, pana la armata, l-a crescut ca pe o fata mare in casa ei. Era cel mai cinstit din tot satul, cel mai cuminte. Nici un cuvant n-a zis impotriva mamei, nici n-a mahnit-o vreodata; nimic nu facea ceva fara sfatul mamei.

Dar, o, rautatea lumii ! Cand a venit din armata, i s-a schimbat mintea. A inceput sa nu mai asculte de mama. A inceput sa nu-si mai arate dragostea fata de mama ca mai inainte; se ducea seara prin sat si venea tot mai tarziu. Mama se topea de scarba acasa. Aprindea candela la Maica Domnului si facea metanii : " Maica Domnului, pazeste-l !" Si cand venea Ioan mai tarziu, ca Ioan il chema, il zicea :

- Dragul mamei, Ioane, unde ai stat tu asa de tarziu, ca mare scarba am avut ? Uite, ai mancare calda, ai camera ta grijita. Eu am plans, ca tu n-ai frati; te vei fi intalnit cineva, ai fi gresit sau niste oameni rai te-or bate.

Dar el a inceput, ca niciodata, sa vorbeasca impotriva :

- Mama, lasa-ma in pace ! Ce ma pazesti ca pe copii ? De acum inainte eu stiu sa ma port in lume !

Niciodata nu vorbise el asa. Mama se topea cand auzea.

- Vai de mine, dragul mamei ! Dar eu pentru ca te urasc iti spun asta ? Eu te iubesc ! Dar ma tem, ca numai pe tine te am, singura mea nadejde ! Daca nu te mai vad, mai bine sa mor si eu !

Sa vedeti ce s-a intamplat.

In satul vecin era o fata rea, blestemata, trageau mai multi. A inceput sa se duca si el acolo. Mama-sa nu stia nimic.

- Unde te duci tu ? l-a intrebat ea. Eu am auzit ca te duci la vrajitoarea aceea. Vai mie, mai bine muream, decat sa aud aceasta !

El, in loc sa asculte, a zis :

- Lasa-ma, mama ! Ce ma pazesti ? Eu stiu sa-mi port caciula de-acum !

Niciodata in viata nu vorbise asa cu mama lui. Iar ea se topea de plans, ca nu mai avea ce sa-i faca. Ce s-a intamplat ? Blestemata aceea de vrajitoare a auzit de la altii ca mama lui nu-l lasa sa vina pe la dansa. Odata, mergand el la casa ei, i-a spus :

- Ia asculta, mai ! Sa-mi spui drept, pe cine iubesti mai mult ? Pe mine sau pe mama ta ? El, fermecat la minte de muierea aceea blestemata, sta oleaca si zice :

- Pe tine te iubesc mai mult !

- Eu nu cred ! a zis ea. Du-te acasa si, daca ma iubesti pe mine mai mult decat pe maica-ta, in noaptea asta sa vii cu inima mamei tale la mine ! Faci asa sau nu ? A stat oleaca si, indemnat de satana, a zis :

- Si aceasta o fac !

Si s-a dus din fata ei si a venit acasa. Mama, saraca, ii pregatise mancarea, ii incalzise camera si plangea la Maica Domnului sa-l aduca sanatos acasa. Iata ce pregatea mama pentru dansul si iata ce pregatea el pentru mama lui !

Ce contrast era aici ? Ce faradelege nemaipomenita ? Mama il astepta plangand, sa-l pazeasca Dumnezeu de primejdii si el vine sa-i scoata inima.

Vine acasa. Trecuse de miezul noptii. Mama i-a iesit in cale :

- Dragul mamei, dar acum se vine ? Vai, multa grija am avut de tine !

El nu vedea nimic. Se uita in stanga si-n dreapta prin casa, dupa cutit. Si vede cutitul cel mare din bucatarie. Ia cutitul in mana, o ia pe mama de grumaz, sa nu racneasca, si o junghie in inima.

Biata mama s-a dus ! Sangele a inabusit-o, s-a stins mama cea scumpa, care se jertfea pentru el !

Ce-a facut ? Auzi pana unde l-a dus satana ! A spintecat sanul stang al mamei, a scos inima mamei, a pus-o intr-un castron, a spalat-o de sange, a imbracat-o pe mama-sa cu haine de moarte, a culcat-o pe pat, a incuiat usa si a luat inima mamei lui in basma si a pornit prin padure sa o duca vrajitoarei, ca sa-i arate ca o iubeste mai mult.

Ati vazut, cand merge un om repede prin padure, daca-i padurea deasa, te lovesc crengile. El mergea repede, ca pana la ziua sa vina inapoi, sa nu afle nimeni crima pe care a facut-o, si totodata s-o incredinteze pe aceea ca o iubeste mai mult decat pe mama lui.

Mergand el repede cu inima mamei intr-o basma alba, o creanga din padure s-a arcuit si l-a lovit peste ochiul drept; si-l durea si a pus mana la ochi. Atunci aude din inima mamei, care era in basmaua alba : " Puiul mamei, te doare rau ?"

Atunci de abia s-a trezit el ! " Vai, mama, cum am ajuns pana aici ? Unde sunt eu ? Unde ma duc ? Mama scumpa, mama buna, cum ti-am scos inima ta de la loc si inca te mai doare pentru durerea ochiului meu ?" Si a inceput a plange groaznic. Atunci a vazut ca-i fermecat si s-a intors inapoi, cand a auzit glasul mamei din inima : " Puiul mamei, te doare rau ?"

A venit acasa - mai era un ceas-doua pana la ziua -, a desfacut pieptul mamei, a pus inima la locul ei si apoi a inceput sa strige tare ca a murit mama lui. Se facea ziua si au auzit vecinii.

- Ce-i, mai Ioane ?

- A murit mama !

- Dar cum se poate ?

- Mama mea a murit ! Mama mea a murit !

A venit lumea sa-l mangaie, dar el nu se putea mangaia, ca mai era un semn dumnezeiesc. Din sfert in sfert de ora, unde se ducea, auzea glasui mamei : " Puiul mamei, de ce m-ai omorat ?" Cand auzea glasul mamei, era cea mai grea pedeapsa pentru el !

Atunci toata lumea se mira, oare de ce plange el asa de tare disperat dupa mama, ca de obicei barbatii sunt mai tari de fire ! Dar el stia de ce plange, ca auzea glasul mamei, care il mustra cu mila : " Puiul mamei, de ce m-ai omorat ?"

Ce s-a intamplat ? S-a dus repede la doua batrane si le-a adus sa o scalde pe mama. Cand a scaldat-o, a vazut ca este junghiata in inima :

- Mai Ioane, mama ta a fost junghiata !

El, cand a auzit, s-a topit de plans, ca stia cine a junghiat-o. A imbracat-o, dupa trei zile a inmormantat-o; dar el, in loc sa se linisteasca, mai tare plangea si bocea, incat toata lumea zicea : " Iata cat de mult a iubit el pe mama lui !" Dar el stia si auzea glasul mamei mereu, mereu, care il mustra si zicea : " Dragul mamei, de ce m-ai omorat ?"

Dupa ce si-a pus mama in mormant si-a adus aminte si zicea, plangand, in casa : " Mama scumpa, mama buna, cum te luptai tu cu mine ! Cum te luptai sa ma scoti din ispite, sa ma duci la manastire, si acum am ramas singur ".

Ce-a pus Dumnezeu in mintea lui ? Sa se duca singur la un duhovnic de manastire si sa se spovedeasca : " Ma duc, ca mama saraca voia sa ma scoata din ispite si eu nu cunosteam atunci ! Ma duc eu !"

A incuiat usile si s-a dus la un mare duhovnic al unei manastiri si a cazut cu fata la pamant :

- Parinte, eu sunt cel mai rau om din lume, cel mai mare criminal ! Batranul l-a linistit, i-a citit molitfa de spovedanie, l-a spovedit, si el i-a spus duhovnicului cum a omorat pe mama lui buna. Iar duhovnicul, om intelept, i-a zis :

- Fiule, nu te deznadajdui de mantuirea ta ! Dar sa stii ca cine omoara pe mama sau pe tata, treizeci de ani nu poate lua Sfintele Taine !

- Parinte, a zis el, dar altceva se intampla. Aud glasul mamei de cateva ori pe ceas, care zice : " Pulul mamei, de ce m-ai omorat ?"

Si a zis duhovnicul :

- Tot bine vrea sa-ti faca, ca sa-ti aduci aminte de crima pe care ai facut-o si sa te pocaiesti, ca macar, daca nu te-a avut in lumea asta, sa fii cu dansa dincolo !

- Cum sa ma pocaiesc, parinte ?

- Iata cum, fiule. Daca vrei sa te faci calugar, canonul se scade la jumatate, adica la 15 ani !

- Ma duc ! Nu-mi mai trebuie casatorie, numai sa ma ierte Dumnezeu !

- Du-te, fiule, plange-ti pacatul si te va ierta Dumnezeu !

- Ma duc, parinte !

A vandut toate, si-a luat doua randuri de haine, a dat casa de pomana la o vaduva si s-a dus la o manastire de pe malul Iordanului. Aici a batut in poarta.

- Ce doresti, frate ?

- Am venit sa-mi plang pacatele ! Oare ma primeste parintele staret aici ?

- Primim, doar manastirea este spital duhovnicesc pentru orice pacatos !Manastirea ii vindeca pe toti !

L-a primit, si ca nou incepator l-a pus la incercare la cele mai grele ascultari. La bucatarie, la trapeza, la gradina, la ingrijirea bolnavilor, la slujba dobitoacelor. El facea cu atata dragoste, si numai plangand, aducandu-si aminte de pacatele lui si cum si-a omorat mama.

Dar, pe masura ce se pocaia el in manastire si facea ascultare, glasul mamei venea mai rar. La cateva zile il mai auzea. Mai tarziu, la cateva luni, duhovnicul i-a spus :

- Cu cat glasul mamei vine mai rar, cu atat Dumnezeu se apropie de tine, ca mama vrea sa te aduca la cer, ca-i pare rau ca te-a pierdut in lumea asta ! Ea tot mama a ramas!

- Parinte, a intrebat el, ce canon mai aspru sa fac eu ca Dumnezeu sa ma ierte mai repede ?

- Fiule, sa mananci doar o data in fiecare zi mancare fara untdelemn trei ani de zile, sa faci cate cinci sute de metanii pe zi si sa zici psalmul 50 de cate ori vei putea mai mult pe zi.

- Fac, parinte !

Pe langa ascultarea grea, numai sambata si Duminica venea de doua ori la masa, in celelalte ziie manca o data in zi, mancare fara untdelemn, vin nu gusta deloc si a facut trei ani acest canon.

Calugarii se minunau de dansul, cu cata dragoste face ascultare si canon, ca ei nu stiau taina lui : " Mai, acela are dar de la Dumnezeu, ca zilnic plange !"

La trei ani de zile, inainte de Florii, a venit el la duhovnic sa se marturiseasca. Iar duhovnicul i-a spus :

- Frate Ioane, cum mai stai ? Mama te mai cerceteaza ?

- Parinte, mai rar. Parca as dori s-o aud mai des, dar mai rar se aude ! El a slabit de atata post. Trei ani de zile mancare fara untdelemn, cinci sute de metanii pe zi si ascultarea grea in manastire, si atunci a zis duhovnicul :

- Frate Ioane, iata vine saptamana Sfintelor Patimi. De la Florii pana in ziua de Pasti sa nu gusti nimic, nici apa, nici mancare, iar in sambata Pastilor sa vii la mine.

Si a venit in sambata Pastilor foarte slabit, dar vesel oarecum, ca Duhul Sfant, dupa masura pocaintei, il bucura.

- Iata, frate Ioane, noi mergem la slujba invierii la noapte, tu insa sa nu vii la biserica.

- Dar ce sa fac, parinte ?

- Du-le in chiliuta ta, pregateste-ti candela, pune-i untdelemn, pune fitil si n-o aprinde. Roaga-te la Dumnezeu si pomeneste si pe mama ta, ca ea este martira si are mare trecere la Dumnezeu sa te ajute cu rugaciunea. Si daca va fi un semn si ti se va aprinde candela singura, sa stii ca te-a iertat Dumnezeu si mama ta de tot pacatul.

El s-a dus in chilie - nu mancase de la Florii nimic -, s-a pus cu fata la pamant si a inceput sa se roage : " Doamne, Iisuse Hristoase, miluieste-ma pe mine, pacatosul, pentru rugaciunile Preasfintei Maicii Tale si ale mamei mele !"

Si asa s-a rugat patru ceasuri, cu multe lacrimi si, vazand ca nu-i nici un semn si trebuia sa iasa cu Invierea, s-a aruncat in chipul crucii si striga cat putea la Mantuitorul, la Maica Domnului si la mama lui sa-l ierte si sa-i dea un semn de mangaiere ca l-a iertat.

Cand se trageau clopotele pentru inviere si toti calugarii ieseau afara, deodata, o lumina dulce a umplut chilia lui si s-a aprins candela singura, iar de la sfintele icoane s-a auzit un glas : " Puiul mamei, te-am iertat !"

Dupa atata jertfa, mama buna, tot mama a ramas ! In loc ca el sa faca treizeci de ani de pocainta sau cincisprezece in manastire, in trei ani de zile mama l-a iertat. L-a adeverit prin aprinderea candelei. Dupa ce a omorat-o, dupa ce a suferit martiriul din mana lui, ea tot cu inima de mama a ramas.

Oricine ne-ar gresi, sa-l iertam; si cum este o mama buna care iarta pe toti, asa sa iertam si noi. Daca ar fi asa, pe fata pamantului, sa se iubeasca toti unii cu altii cum iubeste mama pe copii, pamantul s-ar face cer, s-ar face rai, n-ar mai fi judecati, n-ar mai fi morti, n-ar mai fi razboaie, n-ar mai fi tulburari, ci ar fi mila si indurare si bucurie in toata lumea.

Dumnezeu, Cel in Treime inchinat, Tatal, Fiul si Duhul Sfant, pentru rugaciunile Preacuratei Stapanei noastre Nascatoarei de Dumnezeu si pururea Fecioarei Maria si cu ale tuturor sfintilor, sa ne miluiasca, sa ne ajute si noua pacatosilor sa tinem minte aceasta invatatura, ca sa avem catre Dumnezeu inima de fiu, catre noi sa avem minte de judecator, si catre aproapele, inima de mama. Amin.

MINUNEA FACUTA DE DUMNEZEU CU VADUVA ANASTASIA

Imparatul Nichifor Votaniatul, al Constantinopolului ( 1078-1081 ), a facut o catedrala mare, aproape cat Sfanta Sofia. A venit patriarhul Ierusalimului, al Constantinopolului si al Alexandriei, ma rog, ca atunci cand se sfinteste o biserica imparateasca.

Cand a terminat-o, a anuntat sfintirea . Sfintirea bisericii se anuntase cu cateva luni inainte, ca sa aiba lumea timp sa vina. Ca atunci nu erau masini, avioane, sau trenuri. Tractiunea se tacea cu boii, caii si magarii, iar pe mare veneau cu corabiile.

La sfintirea bisericii imparatului Nichifor au venit patriarhi, 40 de mitropoliti, mii de preoti, ca la o biserica imparateasca.

Au inceput a veni la sfintire mii de care. Unii aduceau covoare, altii butoaie cu vin, cu untdelemn, altii aduceau faina, altii lumanari. Fiecare aducea ce putea.

Atunci traia o vaduva in Constantinopol, pe care o chema Anastasia. Aceasta vaduva, de 50 de ani se ducea la biserica si se ruga lui Dumnezeu. Ea statea in marginea orasului, tocmai langa drumul acela pe care treceau carutele la sfintire.

Dar era tare necajita. Avea o cocioaba de casuta, n-avea bani, n-avea untdelemn, n-avea faina, n-avea ce sa duca si ea. Cand a vazut ca trec atatea perechi de boi la sfintire, s-a gandit si ea sa duca un brat de iarba. Atat avea ea, o secera si o furca de tors.

Vaduva saraca material, dar bogata in credinta. Iarna torcea canepa si lana pe la oameni, iar vara se ducea cu secera pe lan si aduna spicele de pe urma seceratorilor, le punea pe un tol, le batea si facea oleaca de grau. Si asa, cate putin cate putin, facea si ea un sac de grau pentru dansa. Asa de saraca era vaduva Anastasia !

Ea, daca a vazut ca trec atatea care cu boi, incarcate cu poveri grele cu alimente pentru praznic la sfintire, ce s-a gandit saraca ? " Bani n-am, covoare n-am, untdelemn n-aml, n-am nimic. Ma duc sa duc si eu un brat de iarba acolo !" Dar se temea, ca n-avea pamant. De unde sa taie iarba ca sa nu faca rau ?

A luat un tolisor si s-a dus pe un hat unde creste un fel de iarba, numita pir. A luat pir, ca sa nu strice cumva din ogorul cuiva. A taiat pirul si l-a pus intr-o sarcinuta. Ce s-a gandit ea ? " Voi da si eu la niste boi un brat de iarba, macar ca nu-i de la mine de pe hat ".

Intr-adevar, si-a luat betisoruI, s-a dus acolo unde era sfintirea cu acea lume multa, si tocmai atunci a vazut o pereche de boi, care gatisera mancarea dinaintea jugului. Se uitau plavanii; ar mai fi mancat ei ceva, dar nu mai era.

Matusa Anastasia a dezlegat si ea sarcinuta ei de iarba, a pus-o inaintea boilor si a zis : " Doamne, primeste bratul acesta de iarba, ca n-am ce aduce la sfintirea acestei biserici si sa ma ierti, ca nu-i de pe ogorui meu !" Si plangand s-a dus de acolo la biserica, dupa ce-a dat iarba la boi.

Cand a vazut atata lume si atatea podoabe, caci biscrica era pregatita ca o mireasa de nunta cu toate podoabele gata de sfintire, atunci ea s-a dus la icoanele din urma, unde se inchina femeile. Batrana, nacajita, cu fata zbarcita de batranete, cu un tulpan vechi pe ochi, incaltata cu opinci, cu o catrinta rea, a ingenuncheat si se ruga Domnului : " Doamne, iarta-ma ca n-am adus nici un dar la biserica ! N-am nimic. Imparatul este imparat si pe pamant si va fi si in cer ! Dar eu saraca de mine, n-am avut bani, n-am avut nimic...", se ruga ea cu lacrimi.

A venit si imparatul Nichifor Votaniat, cu dregatorii lui, cu spatarii lui, cu tot. Cand a intrat in biserica, spatarul lui, pe care-l chema Petru, i-a aratat inscriptia. ( La biserici, la manastiri, la monumentele istorice, inscriptia este scrisa deasupra usii ).

Era o placa mare de marmura, scrisa cu slove de aur : " Intru slava Preasfintei Treimi, a Tatalui si a Fiului si a Duhului Sfant, facut-am aceasta dumnezeiasca biserica cu toata cheltuiala mea, eu, imparatul Nichifor Votaniat ". I-a placut tare inscriptia, ca el daduse ordin.

Si au intrat in biserica imparatul, imparateasa si generali multi, sa vada cum este pregatita biserica pentru sfintire, ca a doua zi era sfintirea. Picturi frumoase, icoane lucrate in aur, perdele frumoase, vesminte aurite, policandre, chivote, potire pe sfanta masa, Evanghelia, tot ce trebuia.

In timpul acela, matusa Anastasia, care a dat un brat de iarba, plangea la icoanele din urma. Avea multi ani. In timpul acesta ingerul Domnului a schimbat inscriptia imparatului.

Era scris mai frumos : " Intru slava Preasfintei Treimi, a Tatalui si a Fiului si a Duhului Sfant, facut-am aceasta dumnezeiasca biserica cu toata cheltuiala mea, eu, vaduva Anastasia ".

Oamenii au incremenit. Mai inainte citeau numele imparatului, dar era lume, schela era luata de la biserica, nimeni nu putea sa spuna ca ar mai fi putut cineva schimba ceva.

Oamenii au inceput a citi :

- Ce scrie acolo, mai ?

- Ce scrie ?

- Pai uite scrie ca o vaduva a facut biserica !

- Dar mai inainte, cand a intrat imparatul, era numele lui.

- Mai, daca aude imparatul !

- Aceia se temeau sa-i spuna imparatului si au spus spatarului. Dar spatarul imparatului, Petru, dupa ce a citit, a zis :

- Mai, asta-i mare minune ! Lasa, ca-i zic eu imparatului !

Imparatul il asculta, ca era urechea lui. La imparat si imparateasa, cununi de aur le straluceau pe cap ca razele soarelui, cu porfira, cu hlamida, cu ostasi langa el. Toata suita imparateasca.

- Maria ta, hai oleaca in pridvor !

Vine imparatul. Cand se uita a ramas uimit :

- Mai, doar cand am intrat noi in biserica, era inscriptia mea !

- Cred ca a ta, imparate, a fost. Toata lumea stie. Dar uite ce scrie acolo !

- Vai mie, pacatosul ! Aici este mare minune ! Nimeni n-a putut face aceasta, decat Dumnezeu ! Asta-i minune mare ! Am pierdut biserica pentru ca am facut-o cu mandrie ! A dat-o unei vaduve !

A adunat sfetnicii lui si a spus asa :

- Nu se sfinteste biserica aceasta, pana nu se gaseste aceasta vaduva ! Si cand o gasim, o sfintim pe numele ei, ca-i mai mare ea la Dumnezeu decat mine.

A dat porunca sa trimita in toata imparatia sa-i gaseasca adresa acestei vaduve, Anastasia.

Dar Dumnezeu, cand vrea sa descopere un lucru repede, a descoperit-o printr-o alta vaduva, care era cam de-o seama cu aceasta batrana, aflata printre lume. Dar ea nu stia ca Anastasia este acolo.

- Ce se aude ?

- Uite ce se aude...

- Pe Anastasia eu o cunosc ! Sta aici in marginea orasului.

- Cum matusa ? Hai la imparat !

Si i-a spus imparatului locul unde o gaseste pe vaduva Anastasia, iar el a trimis soli s-o caute si s-o aduca la biserica.

Solii, calari pe cai, repede au plecat in marginea orasului Constantinopol, s-o caute pe matusa Anastasia si s-o aduca la imparatul.. Acolo au vazut niste copii, care se jucau.

- Mai copii, nu stiti unde sta matusa Anastasia ?

Dar unul mai marisor a zis :

- Matusa Anastasia sta acolo in gradina.

S-au dus ei pe un parleaz. Cand ajung la usa vaduvei, ce sa vada ? Ce lacate mai erau acolo ! Ce zavoare ! Ce incuietori mai avea ! Ca cel ce n-are nimic, de nimic nu se teme. Erau doua belciuge la usa, legate cu ata de canepa si un bat in usa. Era semn ca matusa nu-i acasa. Acelea erau toate zavoarele ei. N-avea ce-i fura. Ea era dusa la sfintire la biserica.

Vin inapoi cei trimisi de imparat. " Uite, mai, nu-i acasa batrana Anastasia !"

- Mai copii, n-ati vazut pe matusa Anastasia ?

- Matusa Anastasia s-a dus cu un brat de iarba acolo, la iarmaroc.

Copiii nu stiau ca acolo este o sfintire de biserica. si atunci cei trei generali, care au fost trimisi soli de imparatul, au intors caii si au venit sa-i dea raportul imparatului.

- Maria ta, am fost ! Are o casuta mica in marginea Constantinopolului. Niste copii se jucau pe acolo si au zis ca matusa Anastasia este pe alci, prin lumea asta, pe undeva.

Vaduva care a cunoscut-o pe cealalta a zis :

- Este in biserica, se roaga la Mantuitorul !

- Daca-i in biserica, spuneti-i sa nu se teama, ca ea n-a fost niciodata in fata mea, imparatul Nichifor Votaniat. Trimiteti niste femei batrane si faceti o veste ca la sfintirea bisericii, imparatul da cate o vaca la batrani.

La porunca imparatului, au gasit pe batrana Anastasia si i-a zis :

- Nu te teme, Anastasie, ca te-ai invrednicit de mare dar de la Dumnezeu ! Ce jertfa ai adus dimineata la sfintirea bisericii ?

- N-am adus nici un dar, maria ta, ca sunt saraca !

Caci ea nu socotea bratul cel de iarba pe care l-a adus si l-a dat la boi, ca este dar.

- Totusi, adu-ti aminte, mama Anastasie, ca ai adus un dar mare, prin care mi-ai luat biserica mea !

- N-am adus nici un dar, ca n-am bani, n-am nimic ! Toata averea mea este o secera si o furca. Iarna torc si eu lana pe la oameni, iar vara cu secera ma duc si adun spice de pe lan, in urma seceratorilor. Si le strang si fac si eu oleaca de grau. N-am nici un fel de avere.

- Dar aceasta biserica imparateasca, in care am cheltuit atatia galbeni de aur si argint, am facut-o numai pe cheltuiala mea si iata acum scrie pe inscriptia ei ca este facuta de Anastasia !

- Ce dar ai dat la aceasta biserica ?

- N-am dat nimic, decat un brat de iarba la boii injugati la car.

- Nu te teme, mama Anastasie, ca a scris Dumnezeu, nu dumneata ! Dumnezeu a scris. Biserica este a matale !

Si era scris asa : " Intru slava Tatalui si a Fiului si a Sfantului Duh, Unuia Dumnezeu in Treime, facut-am aceasta dumnezeiasca biserica cu toata cheltuiala mea, eu vaduva Anastasia". Ii citea, iar ea tremura, ca nu stia carte.

- Vezi, matusa, zici ca n-ai adus nici un dar, insa adu-ti aminte ca ai adus un brat de iarba !

- L-am adus, dar n-o fi pomana ca l-am taiat de pe hatul unui om.

- Iata, matusa Anastasie, bratul acela de iarba al matale, a fost mai scump decat toate vistieriile pe care le-am bagat eu ! Iata, ingerul Domnului ti-a trecut biserica pe numele tau si a ta ramane in veac. Vom sfinti biserica - ca erau cei patru patriarhi -, cu aceeasi sfintire, cu aceeasi pompa mare, dar biserica va ramane a Anastasiei pana in veac.

- Sa stii, matusa, se sfinteste biserica pe numele matale, pe care ingerul ti-a dat-o de sus si te-a scris aici.

Ea saraca a ramas uimita. Toti se mirau : " Mai, mare minune  ".

Cand a murit fericita Anastasia din Constantinopol, imparatul i-a facut mormantul in Sfantul Altar : " Aici, in biserica pe care i-a dat-o Dumnezeu prin minune, este ingropata vaduva Anastasia ".

Un brat de iarba dat in numele Domnului cu smerenie si cu durere de inima ca nu poti face mai mult, a facut mai mult decat cheltuiala imparatului Nichifor. Asa cere Dumnezeu !

Sfantul Efrem Sirul zice : " Dumnezeu nu se uita la multimea darului pe care il aduci, ci la vointa cu care il aduci ". Cat de mic dar ai dat, daca dai cu smerenie si cu parere de rau ca nu poti face mai mult, aceea este adevarata milostenie.

Vine daunazi o matusa nacajita. Ma uitam, mai , cum i-aduce Dumnezeu ! Ea saraca zice :

- As pune 40 de Liturghii, dar n-am bani de drum ! Va dau un servetel !

Numai cu atat a venit, cu un servetel.

Stii cat m-a costat pe mine asta ? Si i-am zis :

- Mama, lasa ca-ti pun eu slujbe !

I-am pus de trei ori cate 40 de Liturghii pentru servetelul acela.

- Mai dau 15 lei ! A zis batrana.

- Vai de mine ! Noi n-am venit aici la manastire sa ne imbogatim ! Noi am venit sa ne plangem pacatele.

- Dar nu-i primit daca nu dau bani, parinte !

- Este primit. Iti spun eu !

De aceea, eu nu ma supar cand aduce cineva putin. Pentru ca Domnul nu se uita la darurile noastre... Se uita la vointa cu care se aduce darul.

Cand a vazut Sfantul Antonie cursele diavolului pe fata pamantului intinse pana la cer, a zis : " Doamne, cine mai poate trece printre acestea ?" Si aude un glas din cer : " Antonie, smerenia si milostenia !"

Cand se intalnesc aceste doua fapte bune, adica smerenia si milostenia, strabat toate cursele lumii !

Deci milostenia nu se cauta numai in multimea banilor, ci mai ales in inima si vointa cu care se aduce ea.

O ISTORIOARA ADEVARATA

Un preot, mergand pe strada, intalneste un copilas, ca de cinci-sase ani, cu picioarele crapate de glod, parul incalcit in cap, zoios, nespalat, cu mainile crapate, si-l intreaba :

- Mai copile, de unde vii tu ?

- Din iad vin !

Preotul s-a minunat de copilul acesta.

- Cum il cheama pe tatal tau ?

- Satana !

- Dar pe mama ta ?

- Aripa satanei !

- Dar frati si surori ai ?

- Da.

- Cum ii cheama ?

- Diavoli.

Si atunci preotul a spus :

- Unde stai, copile ?

- Hai, ca eu stiu unde !

Si a mers cu preotul. si in marginea satului ii arata o casuta stricata, veche si o ograda cu gardurile rupte. Preotul ia copilasul de mana si intra acolo. Aude sfadindu-se in casa tatal cu mama sa.

Barbatul o injura pe femeie groaznic, iar femeia ii spunea : " Du-te de-aici, satano !" Barbatul zicea : " Tu esti aripa satanei !" Au trecut niste copii pe acolo : " Treci, drace, de aici !" Dar femeia striga pe urma : " Vai de mine, casa asta este iad !"

Preotul a auzit de afara. Si atunci si-a dat seama de ce spune copilul ca vine din iad. El nu stia cum sa spuna. A auzit pe mama-sa ca este iad in casa ei; ca pe tatal sau il cheama satana si pe mama-sa, aripa satanei, si pe fratii lui ii cheama diavoli. Asa auzea graind in casa.

Dar stiti voi de ce se face casa iad ? Unde nu-i post, unde nu-i rugaciune de dimineata si de seara, unde nu-i viata curata, unde nu merg oamenii la biserica, unde se apuca si beau de dimineata, fumeaza si injura, casa aceea se face cu adevarat iad. Si diavolul vine acolo si apoi, vai de zilele care le mai traieste omul pe pamant !

Toata ziua injuraturi, toata ziua batai, toata ziua suferinta. A intrat diavolul ! Diavolul aduce ura, sfada, manie, iutime, ocara, blestem, injuraturi, batai, morti, betii, desfrauri. Asa ! Unde a intrat el, distruge. Casa o face iad !

Iar unde oamenii se scoala dimineata si se inchina lui Dumnezeu si merg la lucru cu rugaciunea in minte si postesc sfintele posturi de peste an, si fac milostenie si citesc sfintele carti, si isi rabda scarbele si necazurile cu bucurie, acolo este si binecuvantarea lui Dumnezeu si toate se randuiesc dupa iconomia Lui pentru folosul sufletului si pentru mantuirea noastra.

SINODUL AL VII-LEA ECUMENIC

Astazi este un mare praznic al Bisericii Rasaritului, ca nu praznuim un sfant sau doi, ci 367 de sfinti facatori de minuni si pastori Bisericii lui Hristos, de la Sinodul VII ecumenic.

Au fost 350 la Sinodul VII de la Niceea, dar s-au mai amestecat inca 17 episcopi, care calcasera sfintele icoane in picioare, care cazusera in eres si care se luasera dupa luptatorii de icoane. Dar de frica tiranilor si pentru alte interese au calcat peste sfintele icoane si le-au defaimat. Cand au vazut Sinodul adunat, in fruntea caruia era marele Tarasie, Patriarhul Constantinopolului, si binecredinciosii imparati Constantin si Irina, au cazut in genunchi, au cerut iertare. Au sarutat sfintele icoane si s-au inchinat cu lacrimi in fata lor si au fost primiti in Soborul al VII-lea Ecumenic.

Si a fost acest Sinod Ecumenic la anul 783, dar discutiile si toate procesele verbale si toate asezamintele acestui sobor, abia s-au incheiat la anul 787, cu cativa ani mai tarziu, pentru ca a fost mare lupta impotriva iconoclastilor, a imparatilor iconomahi si a multor arhierei care au cazut din dreapta credinta, si preoti si popor peste masura de mult.

Deci, peste 130 de ani a tulburat eresul luptarii de icoane Biserica dreptmaritoare a lui Iisus Hristos.

Acest Sinod, al VII-lea a toata lumea, a fost si ultimul Sinod Ecumenic al Bisericii de Rasarit, in fruntea caruia a fost Sfantul Patriarh Tarasie si binecredinciosii imparati Constantin si Irina.

De ce la toate Sinoadele Ecumenice, si la cel dintai si la celelalte, Biserica pune aceeasi evanghelie : Parinte sfinte, voiese ca si ei sa fie una, precum noi suntem una ( Ioan 17, 11 ), rugaciunea arhiereasca a Mantuitorului ?

Pentru ca s-a implinit in ochii tuturor, ca prin cele sapte Sinoade Ecumenice intelepciunea si-a zidit ei casa. Care casa a intelepciunii lui Dumnezeu ? - Este Biserica dreptmaritoare a lui Iisus Hristos, ca auzi ce spune la Pilde : intelepciunea si-a zidit casa rezemata pe sapte stalpi ( Pilde 9, 1 ).

Da, Biserica lui Iisus Hristos cea dreptmaritoare de la Rasarit are acesti sapte stalpi neclatiti pe care s-a cladit duhovniceste. Sunt cele sapte Sinoade Ecumenice, a toata lumea. Cel dintai a fost la anul 325, in Niceea Bitiniei, in timpul Sfintilor imparati Constantin si Elena.

Al doilea Sinod a fost la anul 381 la Constantinopol, sub imparatul Teodosie cel Mare si patriarh fiind Sfantul Nectarie incepator cu 150 Sfinti Parinti.

Al treilea Sinod Ecumenic, la anul 431 la Efesul Asiei, unde au fost iarasi 200 Sfinti Parinti.

Al patrulea Sinod Ecumenic a fost la anul 451 in cetatea Calcedon, unde s-au dat anatemei monofizitii, sub imparatii Marchian si Pulcheria. Acum au cazut o multime de Biserici necalcedoniene, cum este Biserica Abisiniei, a Armeniei, Biserica Copta din Alexandria, Bisenca Siriaca Veche, care marturisesc o fire si o voie in Hristos.

Sinodul al V-lea Ecumenic a fost la anui 553, iarasi in Constantinopol pe timpul imparatului Iustinian cel Mare, unde s-au dat anatemei Origen., Didim cel Orb, Teodor de Mopsuestia, Teodot si ceilalti care au primit ereziile lui Origen.

Sinodul al VI-lea Ecumenic a fost la anul 680 tot in Constantinopol, pe timpul imparatulu Constantin Barbosul, nepotul lui Ieraclie. A fost mare dezbatere in problema ereticilor monoteliti, care, voind sa impace pe ortodocsi cu monofizitii, au cazut in alta extrema, in prezenta lui Serghie, patriarhul Constantinopolui, care a fost promotorul monotelismului, ca desi admitea in Hristos doua firi, dar marturisea o singura voie.

Aceasta era deosebirea intre monofiziti si monoteliti. Unii ziceau o fire si o voie, iar altii ziceau doua firi si o singura voie, cum este Biserica Maronita, din muntele Libanului, si Biserica Tomita din India, Biserica din Antiohia Siriei si alte Bisericii monotelite pana astazi.

Iar Sinodul al VII-lea Ecumenic s-a facut pentru cinstirea sfintelor icoane si au dat anatemei pe toti luptatorii impotriva sfintelor icoane de la anul 783 pana la anul 787. Intai statator a fost Sfantul Tarasie.

Aceste sapte Sinoade Ecumenice sunt cei sapte stalpi ai Bisericii Rasaritului, despre care a spus Duhul Sfant mai inainte : intelepciunea si-a zidit casa rezemata pe sapte stalpi, adica pe cele sapte Sinoade Ecumenice.

Am amintit aceasta, fiindca astazi Biserica lui Hristos praznuieste al VII-lea Sinod Ecumenic si pe dumnezeiestii Parinti de atunci. De aceea s-a si pus Duminica Ortodoxiei cea dintai in Postul Mare ca s-a incheiat tot ce-a trebuit mai scump in Biserica Domnului, la Sinodul al VII-lea Ecumenic. Sa aveti mare evlavie la sfintele icoane, sa le cinstiti cu mare cinste, mai ales icoana Mantuitorului, a Maicii Domnului, a sfintilor, Sfanta Cruce, icoana Preasfintei Treimi, pentru ca cine nu cinsteste sfintele icoane este dat anatemei, anatema este cea mai grea pedeapsa a Bisericii care inseamna pogorare de viu in iad cu dracii, taiere de la trupul tainic al Bisericii lui Iisus Hristos.

Sa cinstiti sfintele icoane, sa va inchinati, ca au fost marturisite de mii de sfinti si pana in ziua de azi le vedeti in toate sfintele biserici. Nu va luati dupa eretici, dupa adventisti si dupa ceilalti bIestemati de sectari, care au cazut din dogma dreptei credinte si sunt dati anatemei pentru veacul de acum si pentru cel se va sa fie, despartiti pentru vesnicie de la trupul tainic al Bisericii lui Hristos.

Dumnezeu sa ne ajute tuturor cu rugaciunile sfintilor de la Sinodul al VII-lea, si de la toate celelalte Sinoade Ecumenice. Sa tinem dreapta credinta pe care o marturisim in Crez si sa ne mantuim cu mila Domnului. Amin.

PILDA SEMANATORULUI

Iubiti credinciosi, ati auzit astazi ca s-a citit in Sfanta Biserica despre  pilda semanatorului. Deci vom spune putin din talcuirea acesteia, ca sa nu ingreunam auzurile dumneavoastra cu prea multe cuvinte.

Mai intai sa facem aici o intrebare : Oare pentru care pricina Mantuitorul, cand a spus pilda cu semanatorul, n-a aratat cine este acest semanator ? Ci a trecut pilda la a treia fata, zicand : Iesit-a semanatorul sa samene samanta sa.

Dar n-a aratat : Iesit-a dreptul sau sfantul cutare sau proorocul cutare sau apostolul cutare sa samene samanta sa. Sau iesit-am Eu sa saman samanta cea buna a cuvantului. Pentru care pricina nu s-a spus numele Sau ?

Pentru ca cel dintai semanator al Evangheliei este Insusi Domnul Dumnezeu si Mantuitorul nostru Iisus Hristos. El a semanat intai cuvantul acesta al vietii in urechile sfintilor Sai ucenici si apostoli si prin ei la toata lumea.

Dar n-a spus : Venit-am sau iesit-am Eu sa saman samanta cuvantului, ca sa nu starneasca zavistie de prisos si ura in urechile si in inimile fariseilor si a carturarilor, ca sa nu se arate ca un iubitor de slava desarta, ca numai El seamana cuvantul vietii. De aceea nu a spus numele semanatorului si a zis numai asa simbolic : Iesit-a semanatorul sa samene samanta sa.

Dar de ce n-a zis : " Iesit-a plugarul " si a zis " Iesit-a semanatorul ?" Iata de ce : Pentru ca nu acela este plugar cu adevarat, care are samanta, dar o tine in sac sau in lada sau in pod undeva sau in hambar si nu o seamana. Ci adevaratul semanator si adevaratul plugar este acela care are samanta si o seamana pe dansa.

De aici sa trecem la samanta cuvantului.

Asa zice dumnezeiescul Ioan Gura de Aur :  " Nu este plugar al lui Dumnezeu si nici semanator al Evangheliei acela care stie multe si are multa cunostinta in mintea si in inima sa, dar nu vrea sa propovaduiasca. Ci tine ascunsa aceasta samanta, ori de frica oamenilor, ori de rusine ori de lenevire, ori alte motive are in mintea sa si asa ascunde samanta lui Dumnezeu. Ori poate are mai mult decat altul, dar nu vrea sa o samene ca sa aduca lui Dumnezeu roada insutita.

De aceea, adevaratul plugar al lui Iisus Hristos si adevaratul semanator este acela care are samanta cuvantului lui Dumnezeu si o seamana in urechile si in inimile ascultatorilor care il asculta pe dansul.

Si apoi, dupa ce-a zis Mantuitorul aceasta pilda la inceput, a aratat ca se intampla cu samanta cuvantului lui Dumnezeu exact cum se intampla si cu samanta cea materialnica care se seamana de plugar pe ogor.

Si a zis Preasfantul nostru Mantuitor mai departe asa : Si una din seminte a cazut langa cale, adica langa carare sau langa drum, si oamenii, nebagand seama de dansa, au calcat-o si pasarile cerului, vazand-o asa descoperita, au mancat-o si a pierit samanta aceasta semanata langa cale. Si alta din seminte a cazut pe piatra si, neavand umezeala, s-a uscat.

Dar, ca sa va dati seama ca nu chiar pe piatra goala s-a semanat, ca acolo nici nu prinde samanta deloc radacini, ascultati pe ceilalti doi evanghelisti care il completeaza pe acesta de astazi.

Matei si Marcu zic : Si una a cazut pe pietris, adica pe pamant cu piatra multa, pe pamant cu pietris, si unde samanta, neavand umezeala, a prins putina radacina si, neavand pamant bun, s-a uscat.

Gura fiecarei plante, gura fiecarui arbore este radacina lui, cu care el se hraneste mai cu seama din pamant; este adevarat ca arborii mari si multe feluri de saduri se hranesc prin ramuri din aer, cu oxigen si cu celelalte care trebuie la cresterea vietii sale. Dar mai mult decat toate, gura unei plante, cu care ea se hraneste si trage hrana, este radacina.

Deci a doua samanta, cazand pe pietris, foarte putin s-a prins si, neavand umezeala si nici pamant destul, s-a uscat.

A treia samanta a cazut in mijlocul spinilor, cum ati auzit dumnezeiasca Evanghelie, si a rasarit putin si, crescand spinii au inabusit-o, i-au luat spatiul de lumina si de hrana si asa s-a uscat.

A patra samanta a cazut in pamant bun si a adus domnului sau roada insutita. Unii din cercatorii de firi, parca s-ar contrazice cu dumnezeiasca Evanghelie, ca samanta, oricat de bun ar fi pamantul, nu poate aduce o suta de roade, adica un bob de grau sa aduca o suta de boabe de grau sau unul de porumb si asa mai departe, sa aduca o suta de boabe.

Dar n-au dreptate ! Sa se duca in Egipt, in tarina numita Vizachia, si in partile Nilului si in alte parti din Sicilia, din Italia, sa vada ca acolo holdele cure se seamana aduc uneori de doua sau de trei ori insutit roada si sa vada ca nu poate sa minta cuvantul lui Dumnezeu si ca sunt locuri pe pamant unde un graunte aduce mai mult de o suta de graunte roada in spicul sau.

Dupa ce a spus Mantuitorul pilda acestei Evanghelii, ucenicii Sai n-au inteles puterea pildei si L-au intrebat deosebi : Spune-ne noua, care este puterea pildei acesteia ! Iar Mantuitorul mai intai le-a spus : Voua vi s-a dat sa stiti tainele imparatiei cerurilor, iar acestora in pilde vorbesc, ca, auzind, sa nu auda si vazand, sa nu vada, cum a zis Isaia Proorocul pentru nesinceritatea inimii lor.

Si apoi le-a talcuit Mantuitorul asa : Samanta cea buna este cuvantul lui Dumnezeu, tarina este inima omului, cum e in pilda cu zazaniile tarinii. Samanta cea semanata pe cale sunt oamenii putin credinciosi sau mai bine sa zic aproape deloc credinciosi, caci aud cuvantul lui Dumnezeu, dar nu-i dau nici o atentie, asa in trecere : " Eh ! Am auzit predica preotului ! Spunea unu o predica ! Am auzit ca unu citea din Evanghelie, ce-o fi mai spunand ", si nu-i da nici o atentie, ca si cum nu s-ar vorbi din Evanghelie, ci din povesti.

Unul care este indiferent si nu-i place sa asculte cuvantul lui Dumnezeu sau il trece cu vederea, la acela vine satana si mananca samanta cuvantului din inima lui si este calcat in picioare de toate ispitele dracesti, cum este calcata samanta, pentru ca nu prinde radacina cuvantul in inima iui, pentru neatentia lui si nebagarea de seama, ca nu da importanta cuvantului lui Dumnezeu.

Samanta care a cazut pe pietris sunt oamenii care aud cuvantul si pentru moment se bucura ca au inteles ceva, dar bucuria lor este pripita. Au auzit si s-au bucurat putin, iar pe urma le-a scazut toata evlavia fata de cuvantul Domnului, se impietreste inima lor de necredinta, de nesimtire, de rautate si indata se usuca din inima lor samanta cuvantului lui Dumnezeu. Nu gaseste acolo un pamant bun in tarina inimii lui ca sa creasca.

Acestia sunt aceia care sunt samanta cazuta pe piatra, adica oameni care prea putin se bucura si cred si indata pierd evlavia si credinta catre cele auzite din cuvantul vietii.

Iar samanta a treia sunt oamenii acela care cred in cuvantul lui Dumnezeu pana la o vreme, dar de la o vreme se ridica ispite asupra acestui cuvant. Ori prigoana din partea oamenilor, ori necaz din partea trupului, sau se ridica grijile lumii cele rele, sa alerge omul dupa bogatii, dupa slava desarta, dupa dregatorii, dupa bani, dupa trai bun, dupa dulcetile veacului de acum. Si toate aceste griji crescand, adica marindu-se in inima omului, il fac sa uite de cuvantul lui Dumnezeu; si asa cuvantul lui Dumnezeu, care prinsese radacina acolo si crescuse putin, se inabusa, se astupa, se otraveste de grijile veacului de acum, de mancare, de bautura, de avere, de patimi trupesti, de dezmierdari, si cine stie ce scopuri ale slavei desarte sau cine stie ce rautati, care-l impiedica pe acest cuvant sa creasca; si asa, crescand patimile in om, inabusa si intuneca lumina cuvantului lui Dumnezeu si indata incepe a se ofili, iar cuvantul cel dintai al credintei lui se usuca si piere.

Iar samanta a patra, care cade in pamant bun, sunt acei buni crestini si buni oameni de pe fata pamantului, care, atunci cand aud cuvantul lui Dumnezeu, sunt ca un pamant insetat in care cade ploaia cea binefacatoare a cuvantului vietii si, cazand in inima lor, se hotarasc pentru cuvantul lui Dumnezeu sa sufere toate necazurile, toate scarbele, foamea, setea, lipsa, ocara, durerea, crucea, moartea si nu mai dau inapoi. Acestia lucreaza impreuna cu cuvantul lui Dumnezeu in inima lor si aduc roada intru rabdare, cum zice Evanghelia, rabda toate pentru porunca lui Iisus Hristos si pentru cuvantul Sfintei Scripturi si al Evangheliei si asa aduc roada intru rabdare : unul adica, cum zice alta Evanghelie, treizeci, iar altul saizeci, iar altul chiar o suta.

Dupa ce Mantuitorul a spus si a talcuit pilda Evangheliei sfintilor Sai ucenici si apostoli, la urma a zis si acest cuvant : Cela ce are urechi de auzit, sa auda.

Prea putini sunt oamenii aceia care au urechi si nu aud in lume. Dar urechi de auzit n-au numai oamenii; au si dobitoacele, au si taratoarele, au si pasarile; numai pestii sunt surzi, cum spun Sfintii Parinti, ca n-au acest organ al auzului dat de Dumnezeu, ci au numai simtire grozava, ca simlind valurile, sa se fereasca de primejdie, ca ei sunt surzi.

Dar celelalte vietuitoare si oamenii, toti au urechi. Dar de care urechi este vorba Evanghelie ? Ce credeti ? De urechile acestea trupesti ? Nu ! Indoit este omul si doua feluri urechi are, dupa cum si doua feluri de ochi. Ochii acestia simtiti cu care vede cele simtite si are ochii mintii, sau mai bine zis are mintea, care-i ochiul sufletului, cu care priveste cele inteligibile, cele nevazute, ca dogmele credintei si invataturile Sfintei Scripturi si alte cate sunt nevazute.

Asa si la urechi sa intelegeti ! Cela ce are urechi de auzit, adica ale sufletului, ca multi aud cu urechile acestea si stau in biserica si aud cantand la strana si aud proorocii citindu-se, si aud evanghelii si apostoli si taine mari, multi stau aici si aud, dar aud numai cu urechea din afara, iar urechea cea duhovniceasca a mintii lor si a sufletului lor este astupata de satana, ii intunecata si nu intelege puterea cuvantului, pentru ca urechile sufletului lor sunt surde.

Catre aceste urechi s-a adresat Mantuitorul cand am auzit : Cela ce are urechi de auzit, sa auda. Adica prin urechile acestea simtite sa dea cuvantul urechilor celor nevazute si cu acelea sa auda cuvantul si sa-l inteleaga, ca apoi, intelegandu-l, sa aduca roada lui Dumnezeu prin lucrare si prin rabdare.

Iubiti credinciosi, dar oare care este cauza nerodirii cuvantului lui Dumnezeu in ziua de astazi ? Sunt multi preoti predicatori, si-n capitala tarii, si-n orase, si-n sate, multi predicatori sunt astazi si prin manastiri si oriunde vei intalni predicatori buni. Chiar si unii din credinciosi cunosc Scriptura, dar nu se mai vad astazi roadele Evangheliei, nu se mai vad suflete roditoare, cum erau la inceputul crestinismului, cu toate ca se rosteste cuvantul lui Dumnezeu.

Care este pricina pentru care nu rodesc sufletele oamenilor astazi cum rodeau alta data ? Am sa zic ca nu sunt altele decat cele patru pe care le-a aratat Mantuitorul, sau trei, ca al patrulea a rodit. Dar care este pricina nerodirii cea adevarata, in cele trei chipuri ale Evangheliei, care s-au zis mai sus ?

Unii vor zice : " Da, parinte ! Astazi nu se mai intorc oamenii la pocainta, nu se mai vad roadzle pocaintei la multi, pentru ca nu se mai fac minuni ca la inceputul crestinismului ". Cand Apostolul Petru a inceput sa predice in Ierusalim, spune dumnezeiasca Scriptura ca, numai intr-o zi au crezut trei mii de oameni.

Iar a doua zi, a predicat in pridvorul, care se zicea " al lui Solomon " si, au mai crezut inca cinci mii. Iata minune mare, in doua zile opt mii de oameni au crezut in Hristos prin gura Sfantului, slavitului, intru tot laudatului Apostol Petru, care nu era nici teolog, nimic, ci numai avea teologia cea mai inalta, pe Duhul Sfant pe Care il primise.

Dar zic ei : " Da, parinte, au crezut atunci multi pentru ca-l auzeau pe Petru vorbind in toate limbile de sub cer ", ca asa a fost la Cincizecime, vorbeau doisprezece barbati galileeni, apostoli, si ei auzeau maririle lui Dumnezeu, fiecare in limba lui, cati erau adunati acolo cu ocazia praznicului Cincizecimii.

Si aceasta nu mica minune a fost, cum fiecare auzea predicandu-se Evanghelia in limba lui, cu toate ca un singur om vorbea acolo si aceasta a atras pe multi sa creada.

Iar cand a predicat Petru a doua zi, au crezut cinci mii de barbati. Iarasi, pentru ce ? Pentru minunea cea mare cu ologul Enea, care statea in pridvorul bisericii, numita " Frumoasa ", in care Apostolul Petru si Ioan Evanghelistul numai cu un cuvant l-au ridicat si l-au facut sanatos si aceasta spaima si minune mare i-au facut pe toti sa creada in invatatura apostolilor.

Da ! Ajutat-au atunci foarte mult minunile. Asa spune si Evanghelistul Marcu : Domnul impreuna lucrand, i-a trimis la propovaduire, i-a imbracat cu putere de sus, cu Duhul Sfant, si le-a dat putere sa invie si mortii, sa scoata dracii, sa calce peste leu si peste balaur si peste toata puterea satanei. Si in baza acestor minuni multi au crezut.

Dar oare numai minunile aveau puterea de a face oamenii sa creada in Hristos ? Si pentru aceea nu cred altii astazi ? Nu-i adevarat !

Iata, noi vedem de foarte multe ori si atunci si astazi ca oamenii cred fara minuni. Mantuitorul a fericit pe cei ce cred fara sa vada. Ce minuni a vazut famenul Candachiei, cand mergea cu imparateasa Etiopiei si marele Apostol Filip a fost rapit de Duhul Sfant si a fost langa caruta lui, unde citea pe Proorocul Isaia si ajunsese la stihul acela : Duhul Domnului peste Mine.

Si i-a talcuit de acolo inainte, ca Hristos a fost acesta, nu Proorocul Isaia, si a zis famenul : Uite apa ! Ce ma impiedica sa ma botez ? A crezut famenul, s-a dat jos din caruta si s-a botezat si indata Duhul a rapit pe Filip din Gaza - unde-i Gaza ? Pana in Asia Mica -, pana la Azot l-a dus intr-o clipeala de ochi, cum a dus alta data pe Proorocul Avacum cu zama din Iudeea in Babilonila la Daniel in groapa cu lei, ca organe ale Duhului Sfant au fost si proorocii si apostolii.

L-a rapit dupa ce a botezat pe famenul Candachiei, care a fost cel dintai apostol si cel mai mare misionar din Etiopia, inainte de a merge acolo Sfantul Apostol si Evanghelist Marcu.

Deci n-a vazut famenul nici o minune, dar i-a explicat si a crezut si a avut inima buna si a prins cuvantul lui Dumnezeu repede si ca roada a fost botezul lui si credinta lui statornica. Ce minune a facut Apostolul Pavel in Iconia, in Listra si in Derbi ?

Ce minune a facut Sfantul Apostol Filip in Samaria, cand a crezut toata Samaria, primind cuvantul lui Dumnezeu ? Predica cu putere cuvantul Domnului ! Nu in tot locul, deci, se faceau minuni, dar multa lume se intorcea la Dumnezeu numai prin credinta. Credinta vine prin auz, iar auzul prin cuvantul lui Dumnezeu si celelalte.

Deci iata, care are tarina buna a inimii sale, nu asteapta sa vada minuni.

Va zice cineva : " Da ! Nu numai minunile, dar si viata Sfintilor Apostoli, ca erau asa strasnici, asa de mari sfinti si neprihaniti in viata, poate de aceea prindea cuvantul Domnului care-l predicau ".

Nici aceasta nu-i ! Pentru ca vezi, n-a zis Mantuitorul azi in Evanghelie : Iesit-a sfantul, iesit-a apostolul sau dreptul sa samene, ci a zis asa simplu : Iesit-a semanatorul sa samene samanta sa.

De multe ori un om simplu spune din cuvantul lui Dumnezeu, dar spune si el sincer si cu credinta si se altoieste acest cuvant in alta inima sincera si aduce roada insutita.

Deci cauza nerodirii cuvantului lui Dumnezeu in ziua de astazi, nu este din vina persoanei care predica, nici pentru ca nu se mai fac minuni si alte pricini care le spun oarecare in aceasta privinta.

Ci cauza nerodirii cuvantului lui Dumnezeu in masa poporului de astazi este aratata de Mantuitorul in Evanghelie, ca oamenii ori sunt cale batuta, unde nu se poate cuprinde cuvantul lui Dumnezeu, inima lor este batuta de grijile lumii si de draci si de patimi si nu mai prinde cuvantul Domnului radacini. Ori au inimile impietrite si cuvantul Domnului numai putin se opreste si se usuca, ori au inimile lor pline de interese materiale si nu numai atat, ci prinsi si intunecati de ura si zavistie, de betie, de lacomie, de fatarnicie, de viclenie si de toata rautatea si din cauza aceasta nu rodeste in inima lor cuvantul Domnului, ca se inabusa de aceste pacate pe care le gaseste acolo in inima omului.

Deci daca va intreaba cineva, de ce oare nu se intoarce astazi lumea la pocainta, sa stiti ca din cauza rautatii si a asezarii sufletelor celor patimase. Ca unii din noi suntem cale batuta, altii suntem spini si altii piatra si de aceea cuvantul Domnului nici nu prinde radacina, si, chiar daca prinde, se usuca si se inabusa.

PROOROCII MINCINOSI

Fratii mei, in tara noastra sunt o seama de secte autorizate, o seama sunt tolerate, ca fractiuni religioase si o seama din ele sunt si netolerate, subversive, care sunt si contra statului si a Bisericii. Dar oricare secta ar fi, sa giji ca toate se cheama " neghinele tarinii ".

Dumneavoastra ati auzit pilda din Evanghelie cu neghinele tarinii, ca a intrebat pe Stapanul : Doamne, n-ai semanat samanta buna in tarina Ta ? De unde are zazanii ? ( Matei 27, 25 ). Adica, de unde are neghine ?

Si a zis Stapanul tarinii : un om vrajmas a facut aceasta. Ai auzit ? Adica diavolul. Tarina este toata lumea - cum spune Mantuitorul. Tarina crestina, daca se socotesc toti crestinii care cred in Sfanta Treime, suntem peste doua miliarde pe glob. Aproape o jumatate din populatia lumii este crestina intr-un fel.

In aceasta tarina mare, satana a semanat neghine, ca sa nu fie graul curat, adica credinta dreapta. Si aceasta neghina sunt sectele. Ele sunt niste buruieni care au crescut la umbra Bisericii, la temelia Bisericii, si nu trebuie ca noi sa dam graul pe neghina sau sa amestecam graul cu neghina.

Voi, care v-ati nascut crestini, care ati crescut crestini din parinti crestini, din stramosi crestini, este o mare rusine si un mare pacat sa lasati radacina voastra si sa va duceti la vrajmasii lui Dumnezeu, care nu cinstesc pe Maica Domnului pe sfinti si sfintele moaste; care hulesc icoanele, Sfanta Cruce, cele sapte Sfinte Taine si tot ce este sfant in Biserica dreptmaritoare a lui Iisus Hristos.

Sfantul Ioan Evanghelistul a predicat Evanghelia in tot pamantul. Cand a ajuns cu predica Evangheliei in insula Patmos, a aflat acolo inchinatori la idoli, cum era atunci; toata lumea se inchina diavolilor.

Cand a ajuns acolo, ostrovul acela avea un mare vrajitor, care statea in pustie, pe care il chema Chinops. si ei ziceau ca acela-i dumnezeul lor, ca acela, cu puterea draceasca, facea farmece mari, facea fel de fel de " minunatii ". Acestui vrajitor ii slujeau 1000 de demoni, sa sa poata face fermecatorii, minuni cu puterea draceasca si vrajitorii mari.

Cand a ajuns Sfantul Ioan Evanghelistul acolo, a inceput sa predice Evanghelia, cu puterea lui Hristos. Sfantul Ioan avea putere de la Mantuitorul sa faca minuni, caci tuturor apostolilor le daduse aceasta putere : Intru numele Meu, draci veti scoate, morti veti invia, in limbi noi veti vorbi... ( Marcu 16, 17 ).

Si cand a inceput Sfantul Ioan Evanghelistul sa predice cu putere, a crezut multa lume in Hristos. Toti care erau bolnavi se vindecau; care erau morti inviau si multe minuni facea cu puterea Mantuitorului.

Atunci oamenii s-au dus la idolul lor in pustie, in munti, si i-au spus lui Chinops, vrajitorul, care era sluga satanei.

- Stapane, a venit un ucenic al Celui rastignit, pe care il cheama Ioan. Face minuni si semne mari, invie mortii, tamaduieste bolnavii, vindeca orbii, surzii, indracitii si crede multa lume intr-insul.

- Mergeti in cetate, ca eu o sa trimit un inger de-al nostru sa-l ia si o sa-l dau judecatii celei vesnice.

Dar duhurile care veneau la Sfantul Ioan erau legate si trimise afara din insula Patmos.

Chinops, daca a vazut ca nu se mai intorc duhurile, s-a umplut de manie si a luat toata multimea draceasca si s-a dus in cetate. A batut de trei ori din palme, l-au luat dracii pe nori, l-au dus pe sus si l-au pus in mijlocul orasului. A inceput lumea sa strige :

- Mare esti, Chinoapse, dumnezeul nostru ! Dar a venit unul din ucenicii Celui rastignit si face minuni si semne mari.

Cand au vazut cei ce crezusera in Hristos, au inceput a se teme : " Mai, si dumnezeul nostru-i mare ! Ulte vine pe sus !" Dar il aduceau dracii pe sus. El a inceput a-i mustra :

- Oameni orbi, asa de repede credeti in el ? Ascultati-ma pe mine ! De este drept Ioan, sa faca minunile pe care le fac si eu !

Si s-a dus acolo unde predica Ioan Evanghelistul :

-De ce-ai intrat in tara mea, Ioane, si faci minuni si predici pe Cel pe Care L-au rastignit evreii pe cruce si n-a putut sa se salveze pe Sine ? Ce crezi ca numai tu faci minuni ? Sa va arat eu ce pot sa fac !

Si Chinops cheama un tanar, caruia-i murise tatal :

- Unde este tatal tau ?

- A murit inecat in mare.

- Uite, eu il aduc acum imediat !

Si a batut din palme de trei ori si s-a scufundat in mare Chinops. Dracii care-i slujeau lui, erau cu dansul. Numai ce vede ca a iesit Chinops din mare cu tatal copilului. Era nalucire draceasca. Si toti oamenii de pe mal s-au mirat si au zis :

- Mare esti, Chinoapse, dumnezeul nostru !

Sfantul Ioan Evanghelistul ii vedea ca sunt draci.

Se duce Chinops la o femeie :

- Femeie, unde sunt feciorii tai ?

- Feciorii mei s-au inecat cu o corabie mergand la Cipru de doi ani de zile.

- Ia sa ti-i aduc si pe aceia !

A batut de trei ori din palme, s-a bagat in mare si i-a scos feciorii femeii.

" Sarut mana, mama ! Vai de mine ! Inchinati-va la dumnezeul Chinops, ca acesta ne-a scos pe noi din muncile iadului si ne-a adus aici " 

Si mama ii saruta, dar nu vedea ca-s draci ! ( Asa are sa fie acum la sfarsit. Bagati de seama ! ).

Cand au vazut oamenii asa, au inceput a striga :

- Mare esti, Chinoapse, si mai mare dumnezeu ca tine nu este ! Si a zis Ioan lui Chinops :

- Minunile tale sunt vrajitorii dracesti !

Cand au auzit paganii, s-au repezit asupra lui Ioan, l-au prins si l-au omorat.

Cei ce crezusera in Hristos, prin predicarea lui Ioan, au prins mare frica : " Daca au omorat pe Sfantul Ioan, o sa ne omoare si pe noi !"

Atunci Chinops a inceput a predica :

- Ticalosilor ! Vedeti ce-am facut eu cu Ioan ? Si voi ati crezut in el ! Eu am putere mare !

Si a venit un inger al Domnului si s-a atins de Ioan Evanghelistul : " Ioane, scoala-te si predica pe Hristos !"

Numai ce aude :

- Ioan, pe care l-am omorat noi cu trei zile in urma, predica grozav si toata lumea crede in el.

Cand a auzit Chinops ca Ioan a inviat, s-a dus la el cu acei draci, despre care credea poporul ca i-a inviat Chinops. Sfantul Ioan predica pe malul marii.

- Ioane, ce crezi ca daca ai inviat, ma tem de tine ? Oameni buni, stiti corabia care s-a scufundat deunazi cu vreo 400-500 de oameni ?

- Da !

- Uite, eu acum ii aduc odata cu corabia si ii invii pe toti !

Si a batut din palme de trei ori Chinops si s-a scufundat in mare, sa aduca corabia cu tot cu oameni. Dracii care-i slujeau lui, erau cu dansul.

Sfantul Ioan Evanghelistul, cand a vazut ca s-a scufundat, a luat Sfanta Cruce si a zis :

- Aici sa se scufunde toata puterea satanei ! Oamenii, care erau pe mal si asteptau venirea lui Chinops, cu cei inviati de dansul, au zis :

- Nu mancam nimic, pana nu vine Chinops !

- El nu mai vine niciodata, ca l-am trimis eu in fundul iadului.

Si astepta poporul sa vina Chinops cu corabia cu oamenii si au stat trei zile si mureau de foame pe malul marii.

Marea a fiert trei zile, asa ca in clocot, iar dracii l-au parasit pe Chinops si el a ramas in fundul marii. Toti asteptau si ziceau : " Nu mai vine Chinops, nici intr-un fel ! Nici singur, nici cu altii !" Sfantul Ioan le-a zis :

- Vedeti cum v-a inselat ? Vedeti inselaciune ? Vedeti ca pe el n-a putut sa se salveze ? Si acum, pe cei pe care i-a inviat, ii cunoasteti ?

- Ii cunoastem, vai de mine !

- Hai sa-i intrebam pe cei ce au inviat, daca sunt mortii vostri !

- Cu puterea Sfintei Cruci va leg sa spuneti cine sunteti voi !

- Noi suntem diavoli, care ii slujim lui Chinops de atatia ani ! Atunci oamenii au inceput a-i intreba pe cei inviati : " Mai, barbate, dar nu esti tu ? Dar voi, mai feciori, dragii mamei ?..."

Sfantul Ioan Evanghelistul i-a legat.

- Ia sa va faceti oleaca voi, nu tare urati, sa nu moara lumea de frica. Asa cum se poate, sa vada oamenii cine sunteti !

S-au facut niste aratari, aceia pe care Chinops i-a inviat, si cand au suflat odata cu foc, toti au cazut la pamant.

- Vai de mine, Sfinte Ioane, alunga-i de aici ca murim !

Scaparau scantei pe nari, gura le era de foc, aveau unghii de arama, si cand au racnit la oameni, toti s-au speriat !... Erau draci !

- Vedeti cui va inchinati voi ? A zis Sfantul Apostol Ioan. Gata, voi ati crezut ca Chinops a inviat morti !

- Vai de noi, murim ! Trimite-i de aici !

I-a blestemat sa se duca in gheena si oamenii nu i-au mai vazut. Cand a vazut aceasta, poporul a crezut in Hristos si Sfantul Ioan Evanghelistul a inceput sa faca minuni si mai mari.

Vedeti cum i-a inselat diavolul pe oameni ? Ai vazut ca unui vrajitor ii slujeau o mie de draci ! Dar in fata puterii lui Dumnezeu nimic nu pot. Acesta a fost razboiul Sfantului Ioan Evanghelistul cu Chinops vrajitorul, in insula Patmos. Acolo Sfantul Ioan Evanghelistul a facut preoti, episcopi si a increstinat tot ostrovul Patmos. Acolo a scris el si Apocalipsa, care este in Sfanta Scriptura, cu care se termina Noul Testament.

Asa au sa vina si pe timpul lui Antihrist. Bagati de seama, poate eu sunt in groapa. Voi fi putred pe atunci. Sa va aduceti aminte cand invatam eu aici. Sa va insemnati cu Sfanta Cruce, cea mai puternica arma, de care se cutremura tot iadul, si nu veti fi biruiti de nimic.

Auzi cum canta Biserica la Sfantul Maslu : Doamne, arma asupra diavolului, Crucea Ta o ai dat noua, ca se scutura si se cutremura nesuferind a cauta spre puterea ei; ca moartea ai calcat si mortii ai sculat. Pentru aceasta ne inchinam ingroparii Tale si Invierii.

Deci sa nu credeti in descantece, in tot felul de vraji, in cei ce cauta in bobi, in cafea, in palma; cei ce sting carbuni, cei care deschid carti sfinte, cei care descanta cu numele lui Hristos si pomenesc sfintii. Toti sunt impotriva lui Hristos ! Toti sunt in slujba satanei !

Nici o vedenie sa nu primiti. O vedenie care-i de la Dumnezeu, v-am spus ca nu se supara Dumnezeu daca nu o primesti, ca El stie ca tu te temi sa nu primesti lup in loc de pastor.

Vedenia, stiti care este ? Ai auzit care-i vedenia noastra ? Care o spune Sfantul Efrem Sirul : Asa, Doamne, imparate, daruieste-mi ca sa-mi vad pacatele mele, sa nu osandesc pe fratele meu, ca binecuvantat esti !

Si iarasi ceea ce spune Duhul Sfant prin Proorocul David : Ca faradelegea mea eu o cunosc si pacatul meu, inaintea mea este pururea ( Psalm 50, 4 ). Sa ne vedem pacatele, nu vedenii. Ca Sfantul Isaac Sirul spune : De mii de ori mai fericit este cel ce-si vede pacatele, decat cel ce vede vedenii; ca vedeniile pot fi draci si te duc la pieire vremelnic si vesnic.

Sa ne vedem pacatele noastre, sa petrecem in smerenia mintii si a inimii si sa nu ne socotim vrednici ca putem vedea vedenii, ca asta este cea mai mare mandrie si cutezanta.

Daca de pe acum crezi in vedenii, cand va veni Antihrist, ce-ai sa faci atunci ? Ca spune la II Tesaloniceni, cap. 9, despre venirea lui Antihrist : a carui venire este intru toata puterea satanei, facand semne si minuni mari, de va putea sa insele si pe cei alesi.

Sfantul Andrei al Cezareei, in talcuirea Apocalipsei, spune : " Cand vor veni ucenicii lui Antihrist, vor face pe femei si barbati sa zboare pe sus ". Ai sa vezi tu atunci ! Cand vei vedea ca din paie uscate de grau iti face paine proaspata si, din vita uscata de vie, iti face sa curga vinul cel mai bun.

Vor face multe minuni cu puterea satanei, incat cei care nu sunt intemeiati in credinta vor zice : " Mai, astia sunt de la Dumnezeu !"

Vor merge cu tine la cimitir si vor intreba :

- Unde-i mama ta ingropata ?

- Aici !

- Unde-i tatal tau ingropat ?

- Aici !

Si vor zice slugile lui Antihrist :

- Iesi, mai Gheorghe ! Iesi, mai Ioane ! Iesi, Vasile ! Iesi, Marie ! Iesiti din morminte !

Si o sa-ti iasa tatal tau si o sa te sarute; si mama ta o sa te ia in brate, cu hainele cu care-i pusa in mormant, si iti va zice :

- Dragul tatei, credeti in acestia, ca de la Dumnezeu sunt ! Credeti, ca ei ne-au scos pe noi din iad !

Toti vor fi draci ! Si cei scosi din morminte si cei care vin cu dansii.

Luati aminte ! Sa nu credeti in proorocii mincinosi, ca fac minuni cu puterea satanei si pe cei slabi in credinta o sa-i insele. Ei lucreaza cu satana, iar noi suntem cu Hristos ! Atunci ce-ai sa faci, daca incepi a crede de pe acum in vraji, in descantece si in ghicitorii de tot felul ?

Eu umblu prin credinta, nu prin vedere. Asa ne invata Biserica in Simbolul Credintei. N-am nevoie sa vad. Ca zice Hristos : Fericiti cei ce n-au vazut, si au crezut ! ( Ioan 20, 29 ). Asa este.

Acum aproape de sfarsitul lumii vor apare multi hristosi mincinosi si prooroci mincinosi sa insele lumea. Voi tineti-va de mama voastra spirituala, Biserica Ortodoxa, care v-a nascut prin apa si prin Duh ! Nimic sa nu primiti de la sectanti. Cand vine un sectant sau cineva la tine, intai pune-l sa faca cruce si sa spuna Crezul; " Cred Intr-Unul Dumnezeu, Tatal Atottiitorul, Facatorul cerului si al pamantului...".

Daca spune Crezul, vorbeste cu el; daca nu, zi-i : " Fugi, satana, ca nu esti fiu al Bisericii, ci esti al lui Antihrist !"

Eu am scris o carte - " Despre credinta Ortodoxa " -, care s-a tiparit in doua editii, unde am pus si pe martorii lui Iehova si toate sectele.

Spune Evanghelistul Ioan : Fiilor, ati auzit ca vine Antihrist ? Tot duhul care nu marturiseste pe Iisus Hristos ca este Dumnezeu, Antihrist este ! ( I Ioan 4, 3 ). Deci inaintemergatorii lui Antihrist, tagaduiesc dumnezeirea lui Hristos.

Sa nu ne speriem ! Noi una sa stim : " Ca Piatra Hristos este temelia Bisericii si portile iadului nu o vor birui ". Ai vazut ce spune Sfantul Atanasie cel Mare : " Vezi caderea iudeilor din credinta ? Cati prooroci au avut ei pana la Sfantul Ioan Botezatorul ! Iar de atunci nici unul ! Ca Legea si proorocii pana la Ioan Botezatorul sunt ".

S-a ridicat Duhul Sfant de la ei, sa nu mai aiba prooroci pana la sfarsit. Tot el spune : " Sa nu va temeti cand se vor inmulti vrajmasii Bisericii ! Ca si in vremea sfarsitului si oricand Hristos va sprijini pe cei credinciosi ".

Si zice : " Daca are sa imparateasca Antihrist 1260 de zile, trei ani si jumatate, pentru cei alesi se vor scurta zilele ". Are sa ti se para ca a trecut intr-o luna imparatia lui Antihist. Ce ? Dumnezeu nu stie pe cei alesi, ca sa-i crute ?

Deci, totdeauna sa tineti credinta cu statornicie. Un Domn, o credinta si un Botez. In ceea ce ne-am nascut, in aceea sa murim !

ENOH SI ILIE

Acesti doi prooroci au sa se pogoare, sa vina din Rai, trimisi de Dumnezeu, fiind luati cu tot cu trup la cer. Cand vor predica ei cu mare putere si vor infrunta pe Antihrist trei ani si jumatate, cat va imparati el, Sfintii Enoh si Ilie vor avea mare putere sa strabata tot pamantul cu fel de fel de minuni. Au sa faca minuni mari si semne in Ierusalim ca sa intoarca pe evrei, caci ei nu se intorc pana nu vine Ilie si Enoh. Vor intoarce inimile catre fii si sinagoga satanei catre Hristos.

Cand vor predica ei, ii va auzi tot pamantul si-i va vedea toata lumea. Si acestea sunt scrise de 2000 de ani, de cand i s-au descoperit Sfantului Ioan Evanghelistul. Si cine ar fi crezut ? Ar zice cineva ca este o nebunie asta. Si se intrebau oamenii : " Cum o sa-i vada pe Enoh si Ilie ? Din continentul Asia sau Africa, cum o sa-i auda in America ?"

Acum, daca ar predica, ii vede la televizor toata lumea si ii aude Ia aparate toata lumea. Cum sa nu ! Dumnezeu stie toate, ca si cum ar fi venit. Cand vor predica si vor face minuni, tu ai sa te uiti aici si ai sa-i vezi cum fac minuni, cum invie mortii, si ai sa auzi de aici ce predica Enoh si Ilie si cum mustra pe Antihrist, cand va imparati peste toata lumea, timp de 1260 de zile.

Vezi ? Ceea ce era atunci de necrezut si de neinchipuit, acum se poate realiza ! De aici se poate vedea si auzi la Ierusalim. Da ! si uite, stam aici si vedem la Ierusalim cum slujesc acolo, cum predica si auzim toate ! Si la Muntele Sinai si in Italia si in Belgia si in Olanda si in Bulgaria si in Grecia si in Serbia. Deci stau aici si vad slujba de la Ierusalim ! Vezi ca-i posibil acum ? Dumnezeu stia de mai inainte cat are sa se inmulteasca mintea, adica stiinta.

Ca Daniil Proorocul a spus la capitolul doi - In vremea de apoi se va inmulti mintea foarte, si se vor intelepti oamenii si vor zbura prin vazduh si vor inconjura lumea. Toate cate le vezi acum, Biblia le-a spus cu mii de ani inainte.

Vezi Proorocul Isaia, care traieste cu 850 de ani inainte de venirea Domnului, la capitolul 60 intreaba de avioane, ca el le vedea acum 2800 de ani : Doamne, ce sunt acestea care zboara si se intrec cu norii; si zboara ca porumbeii spre porumbarele lor si de huietul aripilor lor se tulbura vazduhul ? ( Isaia 60, 8 ).

Ai auzit ? Cu 2800 de ani inainte a spus de avioane. Ce-a zis ? " Ca zboara ca porumbeii spre porumbarele lor ". Ca ei nu zboara, decat de la un aerodrom la altul, ca sa se alimenteze.

Dar si Proorocul Ieremia a vazut masinile astea fara cai, care le vedeti acum ca alearga pe drum. Si intreaba pe Dumnezeu : Doamne, ce sunt acestea, care huruie pe drum si intrec carele oamenilor ?

Vezi, ca spune de bomba cu neutroni la Apocalipsa : Iata au iesit de la fata Mielului niste lacuste si acestea aveau putere mare de vatamat in cozile lor. Si am auzit un glas de la tronul Mielului : Nu vatamati iarba pamantului, nici copacii, nici florile, nici toate cerealele lumii, numai pe oameni sa-i vatamati cinci luni de zile. Razboiul neutronic. Bomba cu neutroni iti lasa pomii infloriti.

Eu am la marturisire pe cel mai mare profesor de fizica atomica din Bucuresti.

- Domnule, zic, ce rau poate face aceasta bomba ?

- Aceasta distruge numai viata, si-ti lasa orasul complet. Ca ce folos daca l-ar distruge ? Ei ce sa mai castige cand vin sa ocupe ? Au nevoie sa ucida pe oameni, ca sa ocupe orase si toate bunurile lumii.

- Dar daca eu sunt inchis intr-o casa de fier si bomba cu neutroni explodeaza afara, ce poate sa-mi faca, daca zici ca nu distruge materia ? Eu nu sunt in siguranta ?

- Dumneata daca ai avea o casa de fier fara usa, cu peretii de zece metri grosime in jur si te-ai bagat acolo, neutronii rapizi nu sunt impiedicati de fier sa treaca. Trec prin fier si vin la dumneata si-ti distrug numai viata.

Am grait cu dansul. Sotia lui este mare bibliotecara la cartile de limbi vechi. Un om credincios !

Asa ne-a spus Dumnezeu, ca acestea sunt scrise la Apocalipsa. Nu vor vatama copacii, nici florile, nici sadurile, nici ierburile, ci numai pe oameni cinci luni de zile. Atat o sa dureze razboiul neutronic. Cinci luni de zile n-ai sa te poti pazi nici in casa, nici in beci, nici in apa, nicaieri, nicaieri. Unde te-a ajuns... Tot ce-i viu distruge. Asta-i bomba cu neutroni.

Toate-s scrise, fratii mei. si Mantuitorul a spus : Cerul si pamantul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece ( Matei 24, 35 ). Da. Noi suntem cei de pe urma ! ...

SFATURI DUHOVNICESTI

- Cand facem pomelnic pentru Sfantul Altar, pe cine sa trecem in primul rand ?

- Cel mai mare neam pe care il avem pe fat a pamantului, nu-i tata si mama, cat veti trai voi. Cel mai mare neam pe care il avem nu-i sotia, nu-i sotul, ci este preotul care ne-a botezat si al doilea este nasuI de botez, si al treilea - pentru care sunteti cununati - este nasuI de cununie. Deci, cand faci un pomelnic, intai si intai la morti sa faci. Si daca preotul care te-a botezat este mort, pe el sa-l pui intai. Apoi sa pui nasul, daca-i mort, pe urma pe ceilalti.

Cand faci pomelnic la vii, tot asa. Daca traieste preotul, pui pe preot intai si apoi pe nasuI de botez, nasuI de cununie si apoi pui pe sot, sotie, mama, sora si alte rudenii.

- Ce persoane nu se pot trece pe pomelnic ?

- Pe pomelnic nu se pot trece niciodata mai intai sectarii, caci ei s-au rupt definitiv de Biserica lui Hristos. Pe acestia in veac nu-i poti trece in pomelnic. AI doilea sunt sinucigasii, care si-au facut seama singuri; ori s-au inecat, ori s-au spanzurat, ori au murit din betie, au baut si au murit beti, ori au murit in duel, tot sinucigasi se socotesc.

Pe urma nu se pun la slujbe cei ce traiesc necununati. In veacul veacului nu-i poti pune particica in Sfantul Potir, celui ce traieste in preacurvie ! Niciodata. Pentru preacurvie se da 15 ani oprire de la impartasanie, ca traieste necununat. Cum sa-i pun particica lui, sa se impartaseasca cu Trupul si Sangele Domnului ?

De asemenea nu se trec pe pomelnic cei care refuza Sfintele Taine si care nu se mai spovedesc. Gata ! Pe acestia nu-i mai pui ! S-au despartit de Biserica pentru vesnicie !

- Este de folos crestiniIor sa ia particele acasa ?

- N-ai voie sa iei particica acasa. Nici un preot n-are voie sa dea particica acasa. Este o mare greseala a preotilor care dau particele acasa ! Nu-i voie, Doamne fereste ! Sfantul Simion al Tesalonicului zice : " Preotul care va da particele din Altar poporului sa nu mai fie preot ".

Particica ti-o scoate preotul in altar si ramane in Sfantul Potir. Ti-a scos pentru vii si pentru morti. Ea ramane sa se sfinteasca cand se coboara Preasfantul Duh la epicleza. Dupa ce s-a sfintit, este pusa in dumnezeiescul Sange, si atunci ai impartasire direct cu Trupul si Sangele Domnului ( + ).

- Dar daca un crestin este betiv, este bine sa-l trecem la pomelnic ?

-Este bine sa-l pui la Psaltire, Sfantul Maslu, acatiste, dar nu la Sfanta Liturghie.

- Dar cel desfranat, se poate trece la Sfanta Liturghie ?

- Desfranaiii, daca nu parasesc pacatul si nu se spovedesc, nu se pun niciodata ! Dimineata, la Sfanta Proscomidie, ai vazut ca preotul are copia aceea de argint in mana, si din prescura intai scoate dumnezeiescul Agnet, care se preface in Trupul lui Hristos; din prescura a doua se scoate partea Maicii Domnului; din prescura a treia scoate pentru ctitorii manastirii, conducatorii tarii, conducatorii Bisericii; din a patra prescura scoate particele pentru cei vii. Dar pentru cel care injura, huleste si traieste in desfrau nu poti scoate, ca acea particica reprezinta fata sufletului lui.

Si acele particele care le scoatem dimineata, sunt numai blagoslovite. Si in timpul epiclezei, atunci cand se canta in biserica : Pe Tine te laudam, pe Tine Te binecuvantam..., preotul in Altar ridica mainile la cer, se roaga in fata Sfintei Mese si se pogoara Sfantul Duh peste Sfintele Daruri. Atunci pe Sfanta Masa nu mai este paine, ci Trupul lui Iisus Hristos. In Sfantul Potir nu mai este vin, ci Sangele lui Iisus Hristos.

Ce-am patit aici cu un preot, Calistrat Bobu ! Era un preot foarte bun. Foarte bun. A trecut pe la o maica care traia prin padure, ca in padure erau vreo 50 de pustnici atunci, si ea i-a spus preotului asta tanar : " La voi nu se pogoara Duhul Sfant, ca ati trecut pe stilul nou !"

Parintele Calistrat a venit acasa si-i spune staretului. Staretul meu era din Sfantul Munte; Ieroschimonahui Ioanichie, care m-a calugarit. El manca numai sambata si Duminica. In celelalte zile, nimic. Sambata ma intreba : " Ai oleaca de zeama de varza si oleaca de grau fiert ?" El a slujit 20 de ani Sfanta Liturghie singur si se intarea numai cu Sfanta Impartasanie. Cand s-a indreptat calendarul, a postit 23 de zile. N-a gustat nimic, pana i s-au aratat Sfintii Trei lerarhi si i-au spus sa asculte de Biserica ! Sa tina cum zice Biserica !

Odata slujea parintele Calistrat Bobu. Eu eram paraclisier. Anafora de la staret era alba si dulce, iar, de la parintele Calistrat, verzuie si acra. Am intrebat :

- Parinte staret, de ce cand slujeste parintele Calistrat, anafora este verzuie si acra ?

- Mai, baiete, slujeste cu indoiala !S-a dus la nebuna aceea de Isidora, care a facut atatea boroboate in manastire, si ea i-a spus ca nu vine darul Duhului Sfant din cauza calendarului. si i-am spus ca are s-o pateasca, fiindca el se indoieste ca nu vine Duhul Sfant !

Eram paraclisier. Cand a chemat harul Duhului Sfant, numai ce vede ca Agnetul s-a facut carne, curgea sange pe Sfantul Disc, pe Sfantul Antimis. Si cand se uita in potir vede sange. Ma cheama pe mine :

- Costica, ia vino incoace ! Ce vezi ?

- Vai, parinte Calistrat ! S-a facut carne si sange ! Staretul ti-a spus ca ai s-o patesti, sa nu mai crezi in caiendar, caci calendarul nu-i sfant sau dogma. El este un ceas al vremii. A mai fost indreptat canonic inainte de cateva ori pana acum.

Staretul, cand a venit, a pus sa se citeasca Psaltirea la strana.

- Ei ! Acum crezi ca vine Duhul Sfant si preface Darurile ?

- Iarta-ma, parinte ! Si a cazut in genunchi.

- Ia uite ! A venit Duhul Sfant ! S-a facut carne ! S-a facut sange ! Te mai indoiesti de acum, parinte ?

- Cred, parinte, iarta-ma !

- Ia si strange Sfintele Taine !

Si a facut cu dalta o gaura in piciorul Sfintei Mese, ca Sfanta Masa este mormantul Domnului, si a ingropat acolo Sfintele Taine. Iar potirul l-a sfintit din nou si l-a spalat la sfanta spalatoare si Sfantul Antimis, toate. Si am stat pana s-a citit Psaltirea toata, patru ore, si apoi a inceput Liturghia de la Sfanta Proscomidie : " Si unul din ostasi cu sulita in coasta..." a luat-o de acolo. Si a facut Sfanta Liturghie si nu s-a mai repetat.

- Vezi ? Acum crezi ?

- Cred, parinte !

Staretul i-a dat canon 40 de zile. " De ce nu crezi, cand eu iti spun, si te duci la babe sa te invete despre caiendar ?" Asta a fost in anul 1932. In vara anului 1932 eram aici. Eu am venit in anul 1929 aici.

- Parinte, ce-i cu cei de la Slatioara ? Ei spun ca noi ne-am vandut credinta.

- Stilistii sunt caterisiti de Sfantul Sinod, ca tin mai mult la calendar decat la dogmele Bisericii si au cazut din ascultare.

- Stilistii se lauda ca ei au dreapta credinta si noi nu.

- Ei au intr-insa mandrie si nesupunere.

In vara anului 1992 au venit din Sfantul Munte staretul Manastirii Xeropotamu cu cativa calugari si au facut un pelerinaj prin tara cu Sfanta Cruce, facuta tocmai din secolul V, de imparatul Marcian si imparateasa Pulcheria, ce pastreaza o mare parte din crucea Mantuitorului. Si am sarutat Sfanta Cruce, udata cu sangele lui Hristos. De doua ori am sarutat-o.

Cei din Muntele Athos tin pe vechi. De ce nu au mers la stilisti la Slatioara, ci au mers numai la manastirile ortodoxe pe stil nou ?

Au fost in multe locuri in tara si calugarii in Sfantul Munte sunt pe vechi toti; dar cand m-am dus acolo, ii blestemau pe cei din Romania pe stil vechi. Ca atonitii nu s-au rupt de ascultarea Bisericii. Ei sunt pe vechi, dar asculta de Sfantul Sinod din Grecia, doar grecii sunt pe nou, dati din anul 1924. Ei nu fac diaconi, preoti, biserici, nu fac nimic fara aprobarea Sfantului Sinod. Si mi-au zis : " Spune stilistiIor de la voi ca sunt eretici. S-au apucat sa faca manastiri si biserici fara voia Sfantului Sinod ".

N-am fost eu acolo ? N-am slujit cu ei ? Cei de pe vechi nu slujesc cu noi, dar cei din Athos au slujit. Ne-am impartasit cu ei. Ii au ca pe niste pagani pe cei cu stilul vechi de la noi. Raman exact ca lipovenii din Rusia !

Calendarul nu-i sfant ! M-am dus la instalarea mitropolitului la Iasi si le-am vorbit. Am vorbit in mitropolie de atatea ori, erau mii de oameni. Erau episcopi si mitropoliti, dar m-au pus pe mine sa vorbesc. La sala de mese, unde erau atatea oficialitati, am vorbit aproape o ora.

A doua zi am vorbit la Facultatea de Teologie din Iasi si le-am aratat cum calendarul vechi a mai fost indreptat pana acum. Le-am aratat si anul si luna si timpul; si cand va mai ramanea in urma - cum spune in Pidalion -, iar se va indrepta. Calendarul este un ceas al vremii.

Pentru calendar sa ne sfadim ?

- Cine poate boteza un copil ?

- Pentru botez sa va alegeti oameni crestini ortodocsi. La fel si pentru cununie. Numai atata sa va feriti : La nunta si la botez sa nu puneti nasi multi, ca te-ai facut rudenie cu toti aceia, rudenie spirituala, si copiii vostri in veac nu se mai pot lua neamuri.

- Se pot boteza copiii avortati ?

- Cine a indraznit sa boteze un copil mort ori avortat, nebotezat, nu mai poate fi preot in veacul veacului. Ce botezi ? Tarana ! Doar sufletul a plecat din clipa cand a murit. Cum ? Te-ai facut preot si te-apuci sa botezi la cimitir si sa inseli lumea ? Mare nebunie !

Am auzit pe undeva ca preotul boteaza la Botezul Domnului pe cei avortati. Asta-i nebunie ! Asta-i iesire din minti ! Nu se boteaza in veacul veacului ! A plecat sufletul lui. Stiti voi unde stau copiii nebotezati ? Sa tineti minte, care sunteti aici ! Copiii nebotezati ai crestinilor stau in partea de miazanoapte din ceruri, unde este un fel de ceata, cum este la noi in zori de ziua, cand nu s-a luminat.

Ei au primit de la Mantuitorul un inel; se cheama " inelul nemuririi vesnice ". Ei stau acolo si striga totdeauna impotriva parintilor : " Doamne, n-am vazut lumina soarelui, n-am vazut lumina lunii, n-am vazut stelele, n-am vazut lumina zilei, n-am vazut florile campului, n-am auzit cantand pasarile, n-am vazut frumusetea lumii, de ce ne tii pe noi in intuneric, ca noi nu suntem vinovati !" Iar Hristos le va zice : " Stati acolo, sa vad pocainta parintilor vostri !" Ca, daca cei ce au copii morti neboiezati se marturisesc curat la duhovnic si fac canonul si nu mai fac aceasta urgie, se mantuiesc.

Cand se mantuiesc parintii, atunci si copiii se mantuiesc. Cand se mantuiesc parintii, copiii avortati in clipa aceea primesc botezul nadejdii; cum au avut cei din Vechiul Testament, cei ce mai inainte au nadajduit spre Hristos, zicand : " O sa vina Mesia sa ne scoata din iad !" Primesc botezul nadejdii si odata cu parintii lor zboara la cer. Asta-i soarta copiilor care au murit nebotezati.

- Prea Cuvioase, cum ni se cuvine noua, crestinilor, care purtam numele unor sfinti din calendar, sa praznuim ziua numelui ?

- Cand este sfantul care-i porti numele, sa te duci la biserica, sa asculti Sfanta Liturghie, sa te impartsesti, daca esti spovedit. Daca poti, fa oleaca de pomana la tine acasa, la cateva suflete amarate.

Vine o batrana la mine, nu de mult : " Parinte, scrie acolo !" " Ce sa pun, matusa ?" " Pune pe Ghita, pe Costicula, pe Tincuta, pe Nelutu... !"

" Matusa hai ! Unde ai gasit tu nume de sfinti de astia ? Eu am imbatranit in manastire, si de sfantul Ghita n-am auzit. Unde ai gasit pe sfantul Costicuta ? In calendar nu-i, in Prolog nu-i, in Minei nu-i, in Penticostar nu-i, in Triod nu-i. De unde l-ai scos ?" " Nu, nu. Asa-i cheama !" " Fugi, matusa de aici ! Iti bati joc de slujbele Bisericii ?"

- Nu Ghita, ci Gheorghe l-a chemat; nu Costicuta, ci Constantin, ca " sfantul Costicuta " nu exista sau Costachel sau Costache cum ii zici tu acasa; si " sfanta Tincuta ". N-am auzit de cand sunt de " sfanta Tincuta " sau Catrina sau Catinca. Sfanta Ecaterina, marea mucenita, fiica de imparat. I-am vazut sfintele moaste la Muntele Sinai in sicriu de aur.

Asa, cand veniti cu pomelnic, sa nu puneti nume de acestea, sa va bateti joc de sfintii lui Dumnezeu. Cum sa scriu eu asa, ca trebuie sa scot particele ? Particica n-o pot scoate decat pentru un nume ortodox.

Sa stiti ! Eu va spun. Nu ma intereseaza ca aveti ciuda pe mine. Eu sunt un putregai; maine sunt in groapa, dar sa nu ziceti ca n-ati auzit si nu v-am spus !

- Se pot pune doua nume la botez ?

- Nu se pun doua nume la botez in veac. Numai unul si ortodox ! Niciodata sa nu puneti doua nume la copii. Unul si ortodox ! Ca particica este pentru un suflet, nu pentru doua. Asa este ! Manca-v-ar Raiul, sa va manance ! Asa sa va vad in rai, mama, pe toti ! Pe toti ! Doamne fereste, unul sa nu ramana la munci ! Toti sa va bucurati in gradinile Raiului ! Toti, mama !

Daca as avea eu un sac mare, sa va pun intr-un sac, sa pot sa va dau drumul in gradinile Raiului... Acolo ! Stiti voi cat de frumos este acolo ? Vai de mine ! Ausi ce spune Apostolul Pavel : Cele ce ochiul n-a vazut, si urechea n-a auzit si la inima omului nu s-au suit ( 1 Corinteni 2, 9 ). Aceasta a pregatit Dumnezeu celor ce se tem de El si-L iubesc pe El.

- In ce perioada nu se fac metanii ?

- Cand ai intrat in biserica, intai faci trei inchinaciuni in mijlocul bisericii; la iconostas faci doua metanii, saruti icoana de pe iconostas si mai faci o metanie. Tot asa faci si la Maica Domnului din mijlocul bisericii. Acestea nu-s oprite niciodata. Nici in ziua de Pasti.

Dupa tipic, nu se fac metanii de vineri seara de la Vecernie, pana Duminica seara la Vecernie, in cinstea Invierii Domnului. Nu se fac metanii in cele 12 praznice imparatesti si de la Pasti, pana la Duminica Mare. Insa in locul lor se fac inchinaciuni. Inchinaciunile nu-s oprite tot anul. Se fac doua inchinaciuni pentru o metanie.

Cine are canon de la duhovnic, sa-si faca metaniile acasa, oricand, ca-i sub canon.

- Ce ne puteti spune despre Rai ?

- Asa cum s-a silit omul sa-si faca cortul in lumea aceasta, asa il va avea in vecii vecilor. Eu ma duc sa va gatesc voua loc ( Ioan 14, 2 ), zice Mantuitorul.

Cum si-a pregatit fiecare sufletul aici pe pamant, asa il va dobandi in Rai ! Vorba batranilor : " Cum iti vei asterne, asa vei dormi !"

Unii au fost milostivi, altii au avut darul rugaciunii, unii au fost postitori, altii au mers cu evlavie la biserica, altii au avut dragoste sa citeasca sfintele carti, altii au avut rabdare in necazuri. Fiecare si-a pregatit locul aici si cum si-a pregatit, asa se va veseli in vecii vecilor !

De aceea, cei ce va aduc pe voi pe aici pe la manastiri, sunt ingerii care ve pazesc de la Botez, ca sa mai faceti ceva pentru suflet, cat mai este vreme, ca numai Mantuitorul stie cata vreme mai avem !

- Este buna cartea cu douasprezece vineri ?

- Cartea cu douasprezece vineri a ramas de la bogomili, un fel de sectari ai bulgarilor din secolul XII. Este carte apocrifa, adica neaprobata de Sfantul Sinod. Tot asa nu-i bun " Visul Maicii Domnului ", nici " Epistolia ". Dar Biserica le-a tolerat, le-a ingaduit, pentru ca multa lume s-a intors la pocainta dupa ele, dar nu sunt aprobate de Sfantul Sinod.

Cele mai bune sunt Acatistul Maicii Domnului si Paraclisul Maicii Domnului. Acestea au mare putere si sunt aprobate de toate Sinoadele Ecumenice. Sa le cititi in fiecare zi.

Cititi Acatistul Bunei Vestiri, cel mai renumit; Acatistul Acoperamantului Maicii Domnului, cand ai o suparare mare, sa te acopere Maica Domnului; si Acatistul Maicii Domnului numit " Bucuria tuturor scarbitilor ".

Ai vazut in Ceaslov, cand ai scarbe mari si-l citesti, Maica Domnului iti da bucurie; si Paraclisul este pentru calmare. Cand esti nervos, cand ai suparare in casa si-i tulburat sotul sau sotia, cititi Paraclisul Maicii Domnului cu candela apansa la sfintele icoane si va linistiti.

Aceasta putere are Paraclisul Maicii Domnului, ca sa dea liniste in familie si in casa.

- Parinte, a mai aparut ceva : " Scrisoarea Domnului nostru Iisus Hristos despre patimile care le-a suferit ".

- Sunt bune toate, dar este mai bine sa cititi Acatistul Mantuitorului nostru Iisus Hristos, caci este aprobat de toate Bisericile. Acatistul cu tot cu canoane, si impreuna cu Canonul de pocainta catre Mantuitorul, ne ajuta cel mai mult.

Dar invatati-va cea mai puternica rugaciune, dupa rugaciunea domneasca " Tatal nostru ", care este rugaciunea inimii, adica sa zici mereu in minte si in inima : " Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine, pacatosul !"

Sau poti sa zici si asa : " Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, pentru rugaciunile Preacuratei Maicii Tale si ale tuturor sfintilor, miluieste-ma pe mine, pacatosul !"

Aceasta este o rugaciune scurta, dar are mare putere. Este bine s-o repeti si in tren si pe drum si acasa, pana ce adormi seara s-o ai in gura. Daca ai numele lui Iisus Hristos, nu mai ai naluciri prin somn si suparari si visuri urate, pentru ca nu se poate apropia satana de locul acela unde se pomeneste numele Mantuitorului cu toata inima, cu toata dragostea.

Afara de asta sa stii ca daca adormi seara neinchinat este mare pacat. Cat de obosit ai fi, zi macar rugaciunile de seara pe scurt din Ceaslov, fa cateva inchinaciuni si apoi culca-te !

Dimineata, daca pleci la lucru fara rugaciune, este la fel mare pacat. Sfantul Ioan Gura de Aur zice asa : " Se cade, mai inainte de toate in viata omului, sa povatuiasca nevinovata rugaciune ".

Cand te-ai sculat dimineata, nu te apuca de treaba. Este un drac care se cheama " inainte mergator " si are o ceata mare de draci pe fata pamantului, care o trimite in casele crestinilor sa sa-i invete, cand se vor scula dimineata, sa se apuce intai de treaba. Cu noaptea in cap sa se apuce de treaba.

Nu ! Intai slaveste-L pe Dumnezeu, ca apoi Dumnezeu te intareste si poti sa lucrezi cat zece oameni intr-o zi.

- Daca suntem obligati sa lucrim Duminica, ce trebuie sa facem ?

- In timpul de astazi, vin multi la mine, ca ei sunt siliti sa lucreze Duminica si in sarbatori mari. " Parinte sunt obligat sa lucrez Duminica, ca daca nu, imi desface contractul de munca !"

Hai sa va spun un lucru ! Nu va suparati; banii care ii castigati Duminica, sa-i dati la saraci ! Ca este mai mare milostenia decat tinerea unei zile.

Ati vazut voi cand Mantuitorul a vindecat pe femeia cea garbova de optsprezece ani in sinagoga ? Ati vazut ca vine mai-marele sinagogii si cu ravna legii se fatarniceste ? Nu putea lovi pe Hristos cu cuvantul, ca-l omora lumea, ca lumea tinea la Hristos.

Auzi ce spune fatarnicul : Sase zile sunt in care trebuie sa se lucreze; in acestea veniti sa va vindecati, dar nu in ziua sambetei ! ( Luca 13, 14 ).

Mantuitorul nu l-a mai rabdat : Fatarnice ! Caci una avea in inima si alta in gura. Acela-i fatarnic, care are una pe limba si alta in inima. Fatarnicia este mai rea decat toti dracii ! Fatarnice, care din voi nu dezleaga boul sau sau asinul sa-l duca la apa, sau sa-i dea mancare ? Si daca tu dezlegi asinul si boul, in ziua sambetei, pe aceasta fiica a lui Adam, pe care, iata, a legat-o satana de optsprezece ani, nu se cadea s-o dezleg in ziua sambetei ? ( Luca 13, 15-16 ).

A numit-o fiica, ca era credincioasa. Era cu capul in jos, ca la rugaciune. Numai a spus si a indreptat-o. Si atunci, vedeti voi, a tine sambata era un lucru mare; iar a vindeca si a ajuta pe cineva din mila, era mai mare bine, ca a vindecat-o in ziua sambetei.

Ai vazut ca apostolii in ziua sambetei smulgeau spice si mancau si cate minuni nu au facut in ziua sambetei, ca sa rastoarne parerea acelor sambatari, care voiau sa-si faca dreptate.

Ce ? Sambata s-a facut pentru om, nu omul pentru sambata ( Marcu 2, 27 ). Deci voi, daca sunteti fortati de imprejurari sa lucrati, lucrati cinstii, corect si sa nu furati. Nu-i voie sa furi nici de la stat, nici de la nimeni, si banii care-i castigi Duminica sau in sarbatori, sa-i dai la saraci, ca-i mai mare milostenia decat tinerea unei zile !

- Parinte Cleopa, apar filme acum care aduc hule la adresa Mantuitorului, care tulbura tineretul. Ce atitudine trebuie sa ia Biserica fata de asemenea lucruri ?

- Frate, nu-ti fie frica de asta ! Ai vazut ce i-a spus Mantuitorul lui Petru ? Iata : Cine zic oamenii ca sunt Eu ? ... Unul ca esti Ilie, altul ca esti Ieremia sau unul din prooroci. ...Dar voi cine ziceti ca sunt ? ( Matei 16, 13-15 ).

S-a sculat Petru si a zis : Doamne, Tu esti Hristos, Fiul lui Dumnezeu Celui viu. Si i-a raspuns Mantuitorul : Tu esti Petru si pe aceasta piatra voi zidi Biserica Mea si portile iadului nu o vor birui ( Matei 16, 16-18 ). Cine sunt portile iadului ? Sfantul Atanasie cel Mare zice : " Portile iadului sunt gurile ateilor, gurile necredinciosilor, gurile ereticilor, gurile sectarilor; acestia nu vor birui Biserica lui Hristos, ca este intemeiata pe Piatra cea din capul unghiului ".

Necredinciosi sunt de cand e lumea. Si apoi Piatra cea din capul unghiului este Hristos. Niciodata Biserica nu va cadea. Cand se ridica unul si huleste Biserica si pe Hristos, lasa-l, da-i pace, ca Dumnezeu nu se judeca cu el aici ! Ci cand va veni la judecata.

- In asemenea conditii, daca vine unul si-l auzi hulind sau ocarand sau a pus un motiv anticrestin, poti lua pozitie crestina in fata lui sa-l combati sau il lasi in voia lui ?

- Iata, tocmai acum cautam ceva aici in cartea Sfantului Ioan Gura de Aur, numita Putul : " De vei auzi pe cineva injurand in public pe Hristos, sau Biserica Lui, du-te si-i da palme, ca ti-ai sfintit mainile tale ! Si chiar de vei suferi inchisoare sau bataie sau pedeapsa pentru asta, bucura-te, ca mucenicie se socoteste tie asta, daca suferi ca ai batut pe cel ce huleste pe Hristos !"

Asta-i marturisire de credinta, dar mai trebuie si dreapta socoteala !Mantuitorul a spus : Paziti-va de oameni, ca vor pune peste voi mainile si va vor duce la adunari si la soboare ! ( Matei 10, 17 ). Si zice Sfantul Ioan Gura de Aur : " Cand poti, fereste-te de primejdie ! Iar pe urma daca ai cazut in primejdie, sa nu-ti pierzi curajul !" Sa marturisesti pe Hristos pana la urma !

- De ce trebuie sa ne temem cel mai mult in viata ?

- Cel mai tare sa ne temem de Dumnezeu. Stii de ce ? Pentru ca zice Scriptura : Cu frica Dumnezeu, se abate tot omul de la rau. Si auzi mai departe : Inceputul intelepciunii este frica Domnului. Asta o zice David si fiul sau, Solomon.

- De cine trebuie sa ne lipim cel mai mult pe pamant cat traim ?

- Porunca intai o stii? Cum sa n-o stii tu, manca-te-ar Raiul ! Cata dreptate are Dumnezeu, sa ne dea porunca intai ! Sa iubesti pe Domnul Dumnezeu din toata inima ta, din tot cugetul tau si din toata vartutea ta. Adica din toata fiinta noastra. Din inima ia sufletul, din cuget ia mintea si din vartute ia trupul. Cu toata fiinta sa-L iubim ! Sa ne contopim in El cu toata fiinta noastra !

Dar de ce ? Cine ne-a dat noua minte ? Cine ne-a dat trup ? Cine ne-a dat suflet ? Cine ne-a dat vedere ? Cine ne-a dat auz ? Cine ne-a dat miros ? Cine ne-a dat gust ? Cine ne-a dat pipaire ? Cine ne-a dat viata ? Cine ne-a dat de sine stapanirea ? Cine ne hraneste ?

Cu toata fiinta noastra sa ne contopim cu Dumnezeu ! Apostolul Pavel spune asa : Ce ai, omule, care n-ai luat ? ( 1 Corinteni 4, 7 ) Ai viata ! Cine ti-a dat-o ? Ai minte ! Cine ti-a dat-o ? Ai vorbire ! Cine ti-a dat-o ? Ai vedere ! Cine ti-a dat-o ? Ai miros ! Cine ti l-a dat ? Ai gust ! Cine ti l-a dat ? Ai trup ! Cine ti l-a dat ? Ai sanatate ! Cine ti-a dat-o ? Ai de sine stapanirea, cand sa faci bine sau nu ! Cine ti-a dat-o ? Si daca ai luat, de ce te mandresti ca si cum nu ai luat ?

De aceea in porunca intai Dumnezeu cere prea cu dreptate, sa-L slujim cu toata fiinta in veacul veacului. De El sa ne lipim cu toata fiinta ! Ca legea noastra crestina este cea mai desavarsita de sub cer. Sa iubim pe Facatorul, Care ne-a adus din nefiinta la fiinta pe toti, si ne-a dat tot ce avem noi in fiinta noastra.

- Iubirea crestina fata de om, este de aceeasi masura ?

- Nu ! Auzi ce spune : Iar a doua porunca, asemenea acesteia, sa iubesti pe aproapele tau ca pe tine insuti ( Matei 22, 39 ). Iubirea de aproapele are masura. Pe aproapele sa-l iubim, nu ca pe Dumnezeu, numai ca pe tine insuti. " Eu vreau sa ma mantuiesc, te iubesc pe tine, dar hai cu mine la mantuire ! Eu vreau sa mananc, hai si tu !..."

Il iubesti numai in masura ta. Iar cu Dumnezeu te cufunzi cu nemarginire in iubirea Lui, cu toata fiinta. Deci a doua porunca are masura, cu treapta; in masura in care ma iubesc pe mine. Iar cea dintai nu mai are masura, fiindca se contopeste cu fiinta cea nemarginita a lui Dumnezeu.

- Ce inseamna cuvantul : N-a facut Hristos in patria Sa multe minuni, pentru necredinta lor. Nu putea sa faca minuni sa-i intoarca si pe ei ?

- Stii de ce n-a facut minuni ? Nu credeau ! Ca un stiutor al inimilor, n-a facut minuni, ca nu cumva, facand minuni si ei necrezand, sa se osandeasca. Tot din dragoste, din mila lor. " Ma duc la aceia care cred, ca dreptatea Mea ma sileste sa-i pedepsesc, si mai bine nu fac aici minuni ".

Dar nu canta proorocul prin Duhul Sfant : Mila si judecata voi canta Tie, Doamne ! Dumnezeu este nemarginit in milostenie, este nemarginit si in dreptate. Daca le-ar fi facut minuni, dreptatea Lui avea sa-i pedepseasca, dar asa nu. El i-a crutat, ca nu erau pregatiti sa primeasca.